Situat aproape de Virginia şi Maryland, Washington DC (District of Columbia) este atât capitala țării, cât şi unul dintre cele mai frumoase oraşe din Statele Unite ale Americii. Parcurile pitoreşti, o celebră echipă sportivă şi numărul mare de monumente faimoase pe plan internaţional, sunt doar câteva dintre lucrurile care au făcut ca Washingtonul să fie popular printre americanii care-şi căutau un oraş pentru a se stabili.  

21541-the_capitol.jpgWashington DC este, de asemenea, renumit şi pentru arhitectura sa impresionantă. Există un număr mare de case în stil colonial scoase la vânzare sau oferite spre închiriere, precum şi apartamente moderne, potrivite oamenilor de afaceri care locuiesc aici pentru perioade îndelungate.

În ultima vreme, a scăzut considerabil numărul tranzacţiilor imobiliare, aşa că se pot găsi numeroase proprietăţi la preţuri accesibile. Publicaţiile americane anunţă că ratele creditelor ipotecare vor creşte în zona Washington DC, astfel că acum ar fi momentul perfect pentru a achiziţiona un imobil. Georgetown, Dupont Circle, Shaw şi Adams Morgan sunt printre cele mai populare cartiere pentru a cumpăra sau închiria o locuinţă.

Preţul locuinţelor a reînceput să urce

După devalorizarea masivă a proprietăţilor imobiliare americane din ultimii ani, în Washington au început, recent,  să crească preţurile. Cu toate acestea, încă există o multitudine de oferte accesibile, în special la periferia oraşului. Cei interesaţi de a achiziţiona o locuinţă nu trebuie să piardă din vedere faptul că taxele şi impozitele se adaugă la preţul proprietăţii, dar în general acestea nu depăşesc 10% din valoare.

  • Apartament central - 5.125 dolari/mp (circa 3.700 euro/mp)
  • Apartament semicentral - 2.800 dolari/mp (aproimativ 2.800 euro/mp)

Sursa: Numbeo Cost of Living

Consultanţii imobiliari avertizează potenţialii clienţi, în special expaţii care nu sunt familiarizaţi cu legile imobiliare americane, că este destul de riscant să se descurce singuri cu procesul de achiziţie. Sunt recomandate serviciile unui avocat specializat, care va verifica titlul de proprietate, restul actelor necesare şi se va asigura că tranzacţia este înregistrată de către autorităţile competente.

Apartamentele în regim hotelier sunt o alegere excelentă pentru oamenii de afaceri

Deşi apartamentele închiriate în regim hotelier nu sunt la fel obişnuite ca şi în oraşele de pe coastă, există totuşi o ofertă bogată. Cu toate că chiriile sunt semnificativ mai mari decât în cazul apartamentelor standard, aceste locuinţe de lux sunt o opţiune excelentă pentru cei care petrec mult timp în deplasări sau chiar şi pentru turiştii care doresc să rămână câteva luni în Washington.

  • Apartament cu un dormitor - central: 1.700 dolari/lună; semicentral: 1.275 dolari/lună
  • Apartament cu trei dormitoare - central: 3.000 doalri/lună; semicentral: 2.100 dolari/lună

Apartamentele în regim hotelier se închiriază numai pe perioade lunare şi sunt, în majoritate, complet mobilate şi utilate. Proprietarii oferă, de asemenea, o serie de facilităţi suplimentare, de care nu beneficiază chiriaşii apartamentelor standard - bucătării moderne, electrocasnice de ultimuă generaţie, grădini somptuase, piscine comune sau zone amenajate pentru barbeque.

Cartierele Washingtonului

Washington DC este căminul multor comunităţi etnice, astfel că se regăsesc mai multe stiluri arhitecturale. Este împărţit în numeroase cartiere şi districte, iar Capitoliul Statelor Unite este reperul în funcţie de care se clasifică acestea.

Foggy Bottom - situat la nord-vest de Casa Albă, până la râul Potomac, cartierul este denumit astfel după zona iniţială mlăştinoasă. Parte istorică a oraşului, aici se regăsesc numeroase birouri guvernamentale, precum şi apartamente scumpe.

Downtown Washington - este cea mai mare zonă a oraşului, în nordul şi estul Casei Albe. Adesea denumită ca „centrul vechi", această porţiune găzduieşte nenumărate magazine, teatre, atracţii turistice, muzee, restaurante, clădiri de birouri şi multe dintre clădirile-simbol ale Washingtonului.

21538-federal_judiciary.jpgJudiciary Square Area - aici a fost, mulţi ani la rând, centrul judiciar şi administrativ al Washingtonului. Districtul are puţine atracţii pentru turişti, printre care câteva monumente şi Muzeul Naţional de Construcţii.

Penn Quarter - în ultimii ani, acest cartier a fost modernizat semnificativ. S-au construit două cinematografe, precum şi multe restaurante, ceea ce a schimbat complet aerul zonei. Aici este amplasat sediul FBI, care este una dintre atracţiile turistice majorie din Washington.

21537-dupont_circle.jpgDupont Circle -cel mai animat şi cosmopolit cartier din Washington, fiind, de asemenea, căminul celei mai mari comunităţi gay. Aici sunt o mulţime de restaurante fusion, cafenele şi baruri.

Adams Morgan - este renumit pentru restaurantele cu specific, precum şi pentru diversitatea comunităţilor etnice, fiind o zonă extrem de vibrantă. Preţul locuinţelor este extrem de accesibil în acest cartier, aşa că este plin de tineri.

Shaw - districtul conţine multe cartiere istorice. În această zonă este şi campusul Universităţii Howard, precum şi renumita U Street/ 14th Street - denumită şi Coridorul barurilor, cluburilor şi restaurantelor.

21539-georgetown.jpgGeorgetown - iniţial, acest district făcea parte din Maryland, fiind inclus în zona Washingtonului în 1871. Cămin al Universităţii cu tradiţie Georgetown, este o zonă unică a oraşului, deoarece aici sunt multe străzi liniştite, pline de verdeaţă, unde sunt aliniate case şi vile impunătoare. În acest cartier sunt amplasate unele dintre cele mai exclusiviste zone de shopping.

Upper Northwest Washington - districtul este denumit adesea şi „West of the Park" (deoarece este la vest de parcul Rock Creek), fiind căminul celor mai înstăriţi locuitori ai Washingtonului. În acest cartier sunt faimoasele străzi Foxhall Road, Wisconsin Avenue sau Massachusetts Avenue.

Capitol Hill - mărginit la vest de Capitoliu, acest district liniştit al Washingtonului cuprinde atât partea de nord-est, cât şi partea de sud-est a Washingtonului, ceea ce îl face să fie cel mai mare cartier rezidenţial. Cu aproximativ 35.000 locuitori, este şi cel mai dens populat.

Mount Pleasant şi North Washington - străzile din Mount Pleasant sunt cu adevărat prietenoase, având aliniaţi copaci pe marginea drumului şi căsuţe modeste în spatele lor. Cartier cu precădere rezidenţial, găzduieşte locuitori cu precădere din Salvador şi Vietnam.

Anacostia - fiind amplasat în apropierea râului Anacostia, cartierul i-a preluat şi denumirea, deşi numele său istoric era Uniontown. Aici locuiesc oameni aparţinând clasei mijlocii, proprietari de case unifamiliale, „apărate" de copaci bătrâni, cu coroane bogate. 

CITEȘTE ȘI: Vacanţă la Washington şi New York, de la 1300 euro/persoană


15 October 2011