Deputaţii au decis să amâne pentru joi votul final asupra OUG 50/2010 privind creditele, anterior reprezentanţii opoziţiei şi o parte dintre parlamentarii minorităţilor anunţând că nu susţin forma elaborată de Comisia de buget a Camerei, informează NewsIn.

15739-viorel-stefan-seful-comisiei-buget-finante-mart.jpgÎn cadrul dezbaterilor, deputatul PSD Vasile Popeangă a subliniat că varianta elaborată de Comisia de buget, conform căreia OUG nu se va aplica creditelor în derulare, "a produs foarte multă tristeţe".

"Consumatorii şi-au pierdut şi cele mai mici iluzii, iar Guvernul a demonstrat că una doreşte prin nişte acte elaborate la presiuni şi alta realizează când e vorba de a vota această OUG", a declarat social-democratul. El a propus ca votul final să se dea asupra variantei iniţiale a Guvernului, arătând că, în caz contrar, PSD va vota împotriva actului normativ.

Şi viceliderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a amintit că forma iniţială a OUG 50 stabilită de Guvern era "mulţumitoare" şi că, la începutul dezbaterilor, inclusiv deputaţii PDL făceau amendamente prin care "încercau să apere interesele consumatorilor". "În ultimele două săptămâni însă, am constatat o presiune din partea majorităţii ca actul normativ să treacă mai repede, dar nu în formula pentru consumatori, ci în formula care dădea câştig de cauză solicitării FMI (...) Ministerul de Finanţe a venit şi a spus: <>. Guvernul nu mai e capabil să hotărască soarta cetăţenilor, FMI hotărăşte", a concluzionat liberalul.

La rândul său, liderul deputaţilor aparţinând minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a subliniat că o parte dintre deputaţii pe care îi reprezintă va vota pentru forma în care OUG a fost adoptată de Guvern.

Pe de altă parte, deputatul UDMR Petru Lakatos a subliniat că Uniunea susţine varianta actului normativ amendată în Comisia de buget. "Prin modificările adoptate de Comisie, se poate rezolva rambursarea anticipată fără comision penalizat, refinanţarea, iar prin soluţiile găsite în comisie se creează posibilitatea reglementării situaţiilor ivite de la apariţia OUG până la intrarea în vigoare a legii de aprobare a OUG. Aceste argumente ne conduc să votăm varianta adoptată de Comisie, pentru că e un pas înainte şi nu creează perturbări în acest sector", a comentat Lakatos.

La finalul dezbaterilor de luni, preşedintele de şedinţă, Roberta Anastase, a propus ca dezbaterea, inclusiv votul final asupra acestui act normativ să fie amânat pentru ziua de joi, având în vedere "consistenţa" legii. Propunerea a fost adoptată cu 258 voturi "pentru", 18 "împotrivă" şi cinci abţineri.


21 December 2010