Paradoxal, cartierul Rahova a avut toate premisele pentru a se transforma într-una dintre cele mai elitiste zone din Capitală. Lucrurile nu s-au aranjat însă deloc în această direcţie, iar Rahova a pierdut tot elanul de dezvoltare imediat după al doilea Război Mondial. Totuşi, cartierul a rămas în unele topuri: este unul dintre cele mai vândute din Bucureşti.

RahovaCalea Rahovei de acum se numea odinioară Uliţa Calicilor sau Drumul Florăreselor, iar spre sfârşitul secolului al XIX-lea era una dintre cele mai importante artere de circulaţie din Bucureşti. Aceasta asigura accesul principal spre centrul oraşului şi ieşirea spre Alexandria. A urmat industrializarea Capitalei, moment în care zona a crescut puternic. Erau concentrate acolo cel puţin 20 de întreprinderi şi fabrici. Toată dezvoltarea a fost oprită însă de izbucnirea Primului Război Mondial, iar după 1950, cartierul a intrat în declin.

Construcţia cartierului Rahova, aşa cum îl ştim astăzi, a început odată cu lucrările la Casa Poporului.

Începuse dezvoltarea rezidenţială, iar structura industrială nu a ajutat deloc acest demers. În acel moment, era cea mai îndepărtată zonă faţă de centrul oraşului, îi lipsea infrastructura şi, în plus, Penitenciarul Rahova nu îi ridica deloc cota. Până în 1980, teritoriul era ocupat de case mici, specifice cartierelor mărginaşe Capitalei. În anii '80, cartierul cunoaşte o transformare radicală, datorată în principal construirii Centrului Civic şi Casei Poporului. Atunci au apărut mai multe blocuri, precum şi primul parc din împrejurimi, Parcul Sebastian. Şi azi, zona Sebastian este una dintre cele mai bine cotate.

„Spre Sebastian este o cu totul altă Rahova. De aici în jos, spre Şoseaua Alexandriei, scade şi anul de construcţie, şi calitatea şi suprafaţa locuinţelor şi tot.", arată Robert Soare, reprezentant Galaxy Imob.

În Rahova, este o zona „bună" unde blocurile sunt construite după 1980, este în perimetrul Trafic Greu - Sebastian - Calea Ferentari - Petre Ispirescu. Acolo apartamentele au suprafeţele foarte generoase (garsoniere - 36mp, două camere - 65mp, trei camere - 74mp, 4 camere - 85mp, suprafeţe utile). Arhitectura blocurilor este aceeaşi ca în 13 Septembrie, deci cea mai frumoasă de până în anii 2000." detaliază Bogdan Dobriţoiu, manager General Service 2000.

În acest perimetru, preţurile sunt relativ mari, aliniate la alte cartiere chiar mai bine cotate.
• Garsonierele pornesc de la 35.000 euro
• Două camere - 50.000 euro
• Trei camere - 62.000 euro

În zona mai ieftină, blocurile sunt construite în anii 1960-1977 şi au suprafeţe mai mici, dar preţurile reflectă toate aceste neajunsuri.
• Garsonierele pornesc de la 28.000 euro
• Apartamentele cu două camere au preţuri de 40.000 euro
• Cele cu trei camere costă 57.000 euro
• Iar cele cu patru camere costă 60.000 euro

„Clienţii zonei Rahova sunt atât tinerii din clasa mijlocie, care preferă în general apartamentele în zona bună, care oferă un confort mai ridicat, dar şi cei care au vândut o altă proprietate şi se orientează spre cele mai mici preţuri.", arată oficialul General Service 2.000.

Puţinele case din zonă pot avea preţuri care ajung la 400.000 euro

Pentru ansambluri rezidenţiale noi, clienţii trebuie să se îndrepte mai degrabă spre Bragadiru. În cartier a fost construit un singur astfel de ansamblu. De asemenea, şi casele sunt destul de puţine în zonă, iar multe dintre cele care sunt atât de vechi încât trebuie demolate.

„Casele renovate sunt transformate în locuinţe de lux, cu preţuri care pornesc de la 400.000 euro.", arată oficialul Galaxy Imob.

Pentru segmentul de închirieri, Rahova nu reprezintă unul dintre cartierele cu potenţial, fiind departe de zonele universitare ori de luxul zonelor centrale sau semicentrale. Chiriile variază între:
• 150 euro/lună pentru garsoniere
• 200 euro/lună pentru două camere
• 230 - 300 euro/lună pentru trei-patru camere

O mare problemă a cartierului o constituie arterele de circulaţie, care sunt problematice mai ales între blocuri. De asemenea, sunt prea puţine locuri de parcare, iar spaţiile verzi lipsesc aproape cu desăvârşire. În ceea ce priveşte educaţia, în Rahova există două grădiniţe, două şcoli generale şi un liceu.

Din punct de vedere al transportului în comun, locuitorii beneficiază de linii de tramvai şi autobuz. Cartierul dispune şi de câteva centre comerciale, cel mai important fiind Piaţa Rahova şi Liberty Mall, construit la intersecţia dintre Şoselei Progresul şi Calea Rahovei.

CITEŞTE ŞI:


21 July 2011