Raiffeisen Bank, Vodafone si Unicredit Tiriac Bank si-au prelungit contractele de inchiriere pentru spatiile ocupate in cladirea Charles de Gaulle Plaza, din zona Aviatorilor, detinuta de fondul german de investitii GLL Real Estate Partners.

sursa:wall-street.roRaiffeisen Bank si-a reinnoit contractul de inchiriere pentru cei 8.000 mp din Charles de Gaulle Plaza (foto), a anuntat compania de consultanta imobiliara Jones Lang LaSalle, care a reprezentat in aceasta tranzactie proprietarul cladirii, alaturi de compania CBRE|Eurisko.

Pe langa Raiffeisen Bank, alti chiriasi care si-au prelungit contractele de inchiriere in Charles de Gaulle Plaza au fost companiile Vodafone si Unicredit Tiriac Bank.

„Chiriile pentru spatiile de birouri din zona Aviatorilor variaza intre 17 si 21 euro/mp/luna, in functie de cladiri, care pot fi centre de afaceri, vile sau imobile de birouri de talie mica", a declarat Lori Collin, senior consultant in departamentul de inchirieri spatii birouri al Jones Lang LaSalle.

In acest context, chiria platita de Raiffeisen Bank germanilor de la GLL Real Estate Partners s-ar putea situa intre 1,6 si 2 milioane de euro pe an.

GLL a achizitionat proiectul de birouri Charles de Gaulle Plaza, cunoscut sub numele de cladirea Vodafone, in vara anului 2006, valoarea tranzactiei depasind 80 de milioane de euro. Cladirea are 16 etaje si o suprafata construita de circa 40.000 mp.

Raiffeisen Bank Romania are 558 de unitati bancare, precum si servicii de phone banking (Raiffeisen Direct), mobile banking (myBanking), Internet banking (Raiffeisen Online). Banca are peste 1,97 milioane de clienti persoane fizice, aproape 100.000 IMM-uri si peste 6.800 corporatii mari si medii.

 

 

Sursa

26 January 2010