Programul "Prima Casă" nu este un program social, dar este o oportunitate foarte bună pentru cei care îşi cumpără o locuinţă acum, a declarat pentru evz.ro Adrian Şişchin, proprietarul francizei imobiliare Remax România. În plus, rata lunară la bancă este mai mică cu aproximativ 100 de euro decât chiria plătită pentru un apartament.

Rata pentru “Prima Casă“, mai mică cu 100 de euro decât chiriaMai mult, acesta a declarat pentru evz.ro că statul nu dă bani prin acest program ci doar reduce costurile împrumutului, prin preluarea riscului.

"Guvernul nu spune ca băncile trebuie să dea bani celor care nu se califică pentru obţinerea unui credit, ci că doar celor care pot să îşi demonstreze veniturile", precizează Şişchin.

"Prima Casă" românească nu seamănă cu cea americană

Există însă şi voci care au criticat programul românesc, comparându-l cu sistemul american de acordare a creditelor imobiliare, sistem care a generat actuala criză economică.

În replică, reprezentantul Remax spune că programul nu poate fi comparat cu sistuaţia de pe piaţa americană.

"În SUA, statul nu a garantat ipoteca. Băncile, în dorinţa de a face profit, în afară de creditele prime, adică cele care se calificau din punct de vedere al siguranţei financiare au acordat credite şi celor care nu s-au calificat pentru obţinerea unui împrumut ", ne-a explicat reprezentantul agenţiei.

 

Chirie sau rată la bancă

Printre avantajele contractării unui credit imobiliar prin acest program, se numără şi acela că, potrivit lui Şişchin, costul ratei lunare scade cu aproximativ 100 de euro sub nivelul sumei plătite pentru o chirie medie.

 

De asemenea, faţă de contractarea unui credit în valoare de 60.000 de euro pentru achiziţionarea unui imobil, în afara acestui program, rata lunară plătită la bancă este de 500-600 de euro.

"Pentru un credit contractat pe 25 de ani, suma economisită cu împrumutul celor 60.000 de euro, prin programul Prima Casă este de 40.000-50.000 de euro, pentru pentru bancă dispare riscul care este preluat de stat", potrivit reprezentantului imobiliar.

Sursa

22 June 2009