După trei ani de la divorţ, Reese Witherspoon şi Ryan Phillippe par să-şi fi revenit complet. Astfel, în timp ce actriţa a cumpărat recent o casă de 7 milioane de dolari în care se va muta împreună cu cei doi copii ai cuplului, fostul său soţ a vândut locuinţa de burlac cu aproape 7,5 milioane de dolari.

15536-foto-2.jpgÎn prezent, Reese Witherspoon şi cei doi copii ai săi locuiesc în imobilul din zona Brentwood din Los Angeles, însă abia aşteaptă să se mute în noua casă pe care actriţa tocmai a cumpărat-o de la Steven Seagal şi care este situată într-un ansamblu din apropiere. Aceasta are suprafaţa de aproape 570 mp, şapte dormitoare şi nouă băi, o piscină şi chiar un templu budist, în care Seagal medita ore în şir.

Printre noii vecini ai actriţei se numără Tom Brady şi Gisele Bundchen, dar şi Arnold Schwarzenegger.

15537-foto.jpgÎn ceea ce-l priveşte pe Ryan Phillippe, actorul tocmai a vândut casa din Hollywood Hills, pe care a cumpărat-o în 2008, imediat după divorţul de Reese. Potrivit ediţiei electronice a publicaţiei Daily Mail, Ryan a dat la vremea aceea 7,2 milioane de dolari pentru locuinţa cu cinci dormitoare, şapte băi şi piscină.





7 December 2010