Planurile de construcție a unui mall modern au fost încurcate de o bătrânică în vârstă de 84 ani, care a refuzat să cedeze terenul pe care avea căminul. Proprietara nu a vrut să se mute nici măcar pentru un milion de dolari, astfel că dezvoltatorii au fost nevoiți să găsească o soluție neobișnuită: centrul comercial uriaș a fost construit în jurul căsuței vechi.

36762-2.jpgFormele ciudate au devenit des întâlnite, în cazul construcțiilor moderne. Dar un mall de cumpărături construit în jurul unei căsuțe rămâne ceva unic. Un astfel de centru comercial există în orașul american Seattle, în cartierul Ballard – dezvoltatorii nu au ales o astfel de formă ca parte a unei strategii de marketing, ci pentru că au fost obligați de refuzul unei proprietare de a vinde bucățica sa de pământ.  

În anul 2006, planurile de construcție a unui nou centru comercial în Seattle erau puse la punct, susținute de investitori generoși. Dezvoltatorii nu s-au gândit nicio clipă că planurile mărețe le-ar putea fi încurcate de o proprietată încăpățânată. La cei 84 ani ai său, Edith Macefield a refuzat să se mute din căminul său, nefiind interesată să își vândă locuința nici măcar pentru un milion de dolari.

36763-1.jpgÎntrebată, la momentul respectiv, de ce nu vrea să vândă, Edith Macefield a răspuns: „Unde să mă duc? Nu am rude, iar acesta este căminul meu. Mama mea și-a dat ultima suflare aici, chiar pe canapeaua din sufragerie. M-am întors din Anglia, ca să o îngrijesc în ultimii ani de viață, căci mă rugase să nu o trimit la vreo instituție, ci să o las să moară în casa în care a trăit o viață. Cum să vând eu această casă? Aici vreau și eu să mor, în propriul meu cămin”.

Planurile de construcție ale mall-ului nu au fost anulate, ci au fost adaptate – centrul comercial a fost ridicat în jurul căsuței vechi de peste un secol, iar proprietara a rezistat cu stoicism de-a lungul lucrărilor de construcție. Povestea a atras atenția presei, iar Edith Macefield a devenit o adevărată eroină în lupta împotriva corporațiilor care distrug comunități pentru a obține profituri cât mai mari. Cu toate că bătrânica a decedat doi ani mai târziu, la vârsta de 86 ani, casa a rămas în continuare acolo. Mai mult, căminul a fost sursa de inspirație pentru filmul de animație „Up”.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

14 April 2015