Mumbaiul găzduieşte una dintre cele mai impresionante clădiri din lume: reşedinţa de 27 de etaje a lui Mukesh Ambani, unul dintre cei mai bogaţi oameni de pe planetă. Numai garajele şi locurile de parcare ocupă şase etaje. Are trei helipaduri, trei terase construite una peste alta, bazine de înot în aer liber, grădini suspendate, toate cu privelişte spre cel mai dinamic oraş al Indiei, scrie New York Times.

14891-14-jos-mukeshambani-r.jpgClădirea mai are nouă ascensoare, un spa, un teatru cu 50 de locuri şi o sală de bal, iar în acest turn ultraluxos vor lucra sute de servitori.

Cunoscut sub numele de Antilia, turnul îl va găzdui pe Ambani, care are o avere estimată de revista americană Forbes la 27 de miliarde de dolari.

"O singură familie va locui în el?", se miră Prahlad Kakkar, un regizor din Mumbai. Ambani, soţia sa Nita şi cei trei copii sunt aşteptaţi să se mute în noua reşedinţă după o petrecere de inaugurare care va avea peste 200 de invitaţi şi va avea loc pe 28 noiembrie. Ambani a refuzat să comenteze în legătură cu proiectul şi a cerut designerilor, decoratorilor şi constructorilor să semneze contracte de confidenţialitate, ca şi cum ar fi putut să ridice un val de tăcere în jurul uneia dintre cele mai spectaculoase clădiri din lume. Detaliile au ieşit la iveală, multe dintre ele confirmate sau contestate în mod anonim.

Unele persoane au estimat suprafaţa totală a părţii rezidenţiale a clădirii la peste 37.000 de metri pătraţi, deşi persoane apropiate proiectului spun că numărul real de metri pătraţi este undeva în jurul valorii de 5.500. Presa a estimat clădirea la o valoare exorbitantă de un miliard de dolari, însă proprietarul contestă această cifră.

"Suntem cu toţii foarte uimiţi", spune Alyque Padamsse, directorul unei firme de publicitate.
Timp de câteva decenii familia Ambani a fost în mijlocul celei mai importante telenovele din sectorul corporatist indian. Tatăl, Dhirubbai Ambani, a fost cel care a pus pe picioare imperiul Reliance Industries. Astăzi, Reliance este, printre altele, cel mai mare producător mondial de fibre de poliester, iar exporturile companiei reprezintă aproape 15 procente din exporturile Indiei. Cei doi fii, Mukesh şi Anil, au împărţit deja imperiul şi de câţiva ani sunt rivali. O luptă feroce s-a dat între cei doi pentru drepturile de exploatare ale unor zăcăminte de gaze naturale, iar Curtea Supremă a soluţionat cazul în favoarea lui Mukesh.

Noul turn este situat pe Altamount Road, aceeaşi stradă din sudul Mumbaiului unde tatăl lor a cumpărat prima casă. Mai târziu Dhirubbai Ambani a achiziţionat un bloc de apartamente de 14 etaje, unde familia a locuit. Acum Mukesh se mută într-un turn care face ca blocul de 14 etaje cumpărat de tatăl său să arate ca o cameră de oaspeţi.

"Este un fel de răzbunare pentru că revin în zona clasei de mijloc, din care nu mai fac parte de mult. Este un fel de a spune: sunt bogat şi nu îmi pasă ce spun ceilalţi", consideră Harnish McDonald, autorul unei cărţi despre istoria familiei Ambani. Mumbai, cunoscut cândva ca Boombay, găzduieşte aproximativ 20 de milioane de suflete. Oraşul a fost catalogat recent ca "oraşul viselor" unde oricine poate deveni bogat. Dar este un oras plin de sărăcie, un studiu recent arătând că în proporţie de 62% populaţia trăieşte în condiţii mizere. Preţurile de pe piaţa imobiliară sunt printre cele mai ridicate din lume, forţând multe persoane din clasa mijlocie să trăiască în mahalale.

"Am auzit că au şi un service BMW în interiorul clădirii. Există, de asemenea, o cameră care poate crea climă artificială", au declarat Utsav şi Harsh, doi studenţi care au crescut în cartier.


Sursa

5 November 2010