Până acum, dezvoltatorii de centre comerciale s-au luptat pe orașele mari și zonele cu cea mai mare densitate a populației. Dar a venit momentul în care orașele importante sunt cu adevărat împânzite e centre comerciale, motiv pentru care dezvoltatorii se îndreaptă către zonele secundare ale țării, acolo unde clienții nu doar că nu au de unde alege, dar așteaptă cu interes modernizarea orașului cu un asemenea punct de interes comercial. 

37982-retail.jpgOrașele mari din România au fost, până nu demult, locul perfect pentru proiectele moderne de retail. Populația mare, apetitul pentru consum și dorința de modernizare au conlucrat în generarea unei piețe de consum care a atins cote record la nivel european. Acest lucru a fost speculat de marii jucători din industria de retail până la punctul în care nu mai este loc de noi supermarketuri sau malluri care să funcționeze la cote de profit demne de luat în calcul.

„În acest moment, în orașele cu o populație de peste 100.000 de locuitori, există proiecte moderne de retail. Prin urmare, pe termen mediu este de așteptat ca noile dezvoltări să fie direcționate către orașele terțiare. În plus, este de așteptat ca parcurile de retail de mici dimensiuni să devină noile preferate ale dezvoltatorilor”, arată un studiul DTZ Echinox.

Investitorii care deschid primul magazin în România preferă în continuare Bucureștiul

În general, dezvoltatorii care se îndreaptă către orașele mici sunt cei care cunosc deja piața din România și comportamentul clienților locali. Brandurile și retailerii care își deschid primul magazin în România preferă însă în continuare Bucureștiul, datorită masei de potențiali clienți eligibili. Cei mai dinamici jucători sunt aceia din industria alimentară.  

Principalii retaileri de FMCG au continuat să-și mărească rețeaua. Cel mai activ a fost Profi, cu 40 de supermarketuri și magazine de proximitate deschise. În cazul hipermarketurilor, Kaufland, Auchan și Carrefour și-au extins rețeaua locală cu o unitate fiecare. La sfârșitul primului semestru din 2015, Kaufland operează 103 hipermarketuri în România, lanțul de hipermarketuri Auchan are 33 de unități și Carrefour operează 28 de hipermarketuri”, arată raportul DTZ Echinox.

La finalul lunii iunie 2015, stocul spațiilor moderne de retail din România a depășit 3 milioane mp. 60% din stoc este reprezentat de centre comerciale, 25% de parcuri de retail și 15% de galerii comerciale. Densitatea spațiilor moderne de retail din România la mia de locuitori este de 151 mp, iar Bucureștiul, cu un stoc de 1 milion mp, are o densitate de 537 mp de retail modern la mia de locuitori. Chiriile prime au rămas stabile în prima jumătate a anului, situându-se între 60-70 €/ mp/ lună pentru proiectele de retail performante din București și între 20-25 €/ mp/ lună pentru centrele dominante din orașele secundare.

CITEȘTE ȘI:

24 August 2015