0-546-40580566.jpgRetrocedarea Castelului Bran este ilegală. Aceasta este concluzia la care a ajuns sub-comisia parlamentară, care a anchetat legalitatea retrocedării castelului către moştenitorii prinţesei Ileana de Habsburg.

Parlamentarii susţin că au fost încălcate mai multe dispoziţii legale ale proprietăţii şi unele reguli în privinţa succesiunii. Deputaţii din comisie au apreciat astfel, că actele de restituire ale Castelului Bran sunt nule. Parlamentarii vor întocmi un raport final pe această temă, în cursul acestei săptămâni, iar documentul va fi prezentat săptămâna viitoare plenului Camerei Deputaţilor.

Dacă raportul va fi adoptat, concluziile la care au ajuns parlamentarii vor fi prezentate autorităţilor implicate în procesul de retrocedare. Castelul Bran, asociat legendei contelui vampir Dracula, a fost evaluat de Ministerul Culturii şi Cultelor la 15 milioane de euro. În luna decembrie anul trecut, Consiliul Judeţean Braşov a primit o ofertă de cumpărarea de 60 de milioane de euro din partea casei de Habsburg.

Sursa

13 June 2007