Proprietarii de hoteluri şi pensiuni autohtone anunţă Revelion 2010 mai ieftin cu 10-20% faţă de anul trecut, ca urmare a crizei. În plus, cei care se grăbesc beneficiază şi de o reducere care poate ajunge la 80-100 de lei, în cazul achitării integrale a preţurilor până la finele lunii octombrie.

Revelionul de criză, mai ieftin cu până la 20%"În general preţurile vor fi cu 10-20% mai mici faţă de anul trecut.

Anumite hoteluri au anunţat şi early booking (rezervări din timp - n.red.), precum şi oferte speciale de genul plăteşti cinci nopţi şi stai şapte, precum şi reduceri pentru copii", ne-a declarat Traian Bădulescu, purtător de cuvânt al ANAT.

De exemplu, pentru 130 de lei pe zi cei care preferă zona Bran pot sta într-o cameră dublă într-o pensiune.

"Pentru Revelionul 2010 preţurile la pensiunile din zona Braşov sunt cu 10% mai reduse faţă de anul trecut, ca urmare a crizei.

Cereri avem încă din vară, circa 10% din locuri sunt deja rezervate. Unele pensiuni acordă discount-uri de 5% pentru cei care achită integral, din timp, sejurul", ne-a spus Ioana Dodiţă, de la filiala Braşov a ANTREC, care cuprinde 1.000 de locuri de cazare.

"Îi aşteptăm cu horincă cât pot să bee"

Maramureş îşi aşteaptă clienţii cu o ofertă specială pentru noaptea dintre ani. "Îi aşteptăm cu horincă cât pot să bee, cât le cade bine. Este făcută în distileria proprie. Noi avem aproximativ aceleaşi preţuri ca şi anul trecut pentru Revelion, adică 900 lei pe sejur", ne-a precizat Vasile Chindriş, proprietarul unei pensiuni din Ieud, judeţul Maramureş.

Tot aici cei dornici pot să se plimbe cu sania trasă de cai, pentru 100 de lei/sanie, dar şi cu maşina cu şofer, dacă scot din buzunare 1,5 lei pe km.

În schimb, oaspeţii unui hotelul de trei stele, din Bistriţa-Năsăud, pot şti, încă de pe acum, meniul de Revelion, la loc de cinste fiind ciorba de fasole cu ciolan afumat, tocăniţa năsăudeană cu carne de viţel şi gulaşul vânătoresc cu carne de mânzat, alături de tradiţionalele sarmale, care nu lipsesc din nici un mediu.


Sursa

8 October 2009