Pentru cei care au ales să petreacă Revelionul departe de casă, oferte au existat din belșug. Pentru toate preferințele și, mai ales, pentru toate bugetele. O parte dintre români a ales destinațiile exotice, în timp ce alții au preferat să petreacă un Revelion tradițional, la pensiunile sau hotelurile din țară. În orice caz, distracția va fi garantată, după cum ne asigură agențiile care au vândut pachetele turistice de Anul Nou.

36088-vacanta_iarna.jpgDacă în perioada Crăciunului, aproape toată lumea preferă să stea acasă, cu familia, pentru Revelion se fac întotdeauna pregătiri de drum. Turiștii se pregătesc din timp, caută pachetul cel mai avantajos pentru personalitatea și bugetul lor, apoi optează pentru cea mai bună variantă.

Sunt clienți care merg an de an în același loc. A devenit parte din tradiția lor, nu concep Revelionul altfel. Acești clienți nu au nevoie de niciun ajutor din partea noastră, în afară de găsirea celor mai bune bilete de avion sau de negocierea unui preț avantajos. Alți clienți, mai dornici de experiențe noi, ne provoacă an de an să îi surprindem cu ceva diferit. Din fericire, ofertele sunt multe, iar gazdele se întrec în oferte tentante, așa că distracția este garantată, pentru turiștii care aleg consiliere profesionistă”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Martin Levente, director de vânzări Happy Place Tour.

70% dintre români petrec Revelionul departe de casă

Aproape în fiecare an, procentul românilor care petrec trecerea dintre ani ca turiști se ridică în jurul a 70%. Bugetul pe care ei sunt dispuși să îl aloce fluctuează constant, dar un lucru este cert: în general, oamenii sunt chibzuiți, își pregătesc cheltuiala de sfârșit de an din timp și adesea renunță la alte excursii pentru a-și putea permite un Revelion fără compromisuri.

În general, vacanța de vară este văzută drept vacanța cea mai importantă din an, iar petrecerea de Anul Nou trebuie să fie mai degrabă low-cost. Hotelierii sau proprietarii de pensiuni au înțeles acest lucru și îl speculează la maximum, motiv pentru care și anul acesta, ca și anii trecuți, am avut un număr de oferte în creștere în țară, mai ales pe segmentul de buget mic sau mediu. Sunt însă clienți care renunță la alte bucurii de moment, alte excursii de weekend, pentru a petrece Revelionul fără grija problemelor financiare”, a declarat pentru IMOPEDIA.ro Iovanița Mărgărit, agent vânzări All Season Tourist.

Pentru o excursie exotică, prețul mediu este de 1.500 euro/persoană/sejur

Cu toate acestea, nici procentul celor care aleg să își petreacă noaptea de Revelion în afara țării nu este de neglijat, fiind similar cu cel al românilor care preferă să rămână în țară. În acest caz însă, chiar dacă prețul de cazare poate fi asemănător cu cel din țară, costul crește din cauza transportului.

Turiștii care petrec Revelionul în țară plătesc, în medie, 180 euro/persoană/sejur. Acest preț este valabil în general pentru pensiuni sau vile. Bulgaria rămâne o destinație economică și iarna, dar în acest sezon, numărul celor care o aleg nu mai este nici pe departe la fel de important ca vara. Iar cei care merg acolo, merg în special la stațiunile balneoclimaterice. La cealaltă extremă sunt clienții care caută excursii exotice. Ei plătesc un preț mediu de 1.500 euro/persoană/sejur. Dar tot în străinătate se găsesc și oferte decente, cu un preț mediu de 600-800 euro/persoană/sejur, cu bilete de avion incluse”, arată Martin Levente.

În perioada sărbătorilor de iarnă, cele mai căutate destinații sunt Dubai, Egipt, Cipru sau Paris, Roma, Praga sau Barcelona.

CITEȘTE ȘI:

30 December 2014