Traian Băsescu a subliniat importanţa alinierii României la standardele europene, în ce priveşte eficienţa energetică. „România trebuie să menţină ca obiective pentru 2020 cele ale Agendei UE 2020”, a declarat preşedintele. El a subliniat câteva domenii cheie în acest sens, printre care mineritul, industria alimentară şi petrochimia. Un semnal de alarmă este însă faptul că în România, 38% din emisiile de dioxid de carbon sunt generate de clădirile vechi, ce au un consum ridicat de energie şi pierderi de căldură.

23020-traian.jpgConstrucţia de locuinţe verzi este una dintre cele mai dezbătute teme printre dezvoltatorii imobiliari ai momentului. Economia de energie termică a devenit o prioritate, nu numai pentru clienţii finali, cărora li se promit economii spectaculoase cu întreţinerea, dar şi o prioritate naţională. În opt ani, trebuie să ne încadrăm în regulile stricte europene numite UE 2020. Potrivit acestei directive, până în 2020, va trebui ca toate clădirile nou-construite să fie verzi, adică să aibă un consum redus de energie şi cât mai puţine emisii de dioxid de carbon.

România trebuie să menţină, pentru 2020, obiectivele Agendei UE 2020. Sunt cele legate de energie, de realizarea unui mix energetic corespunzător, cele legate de reducerea intensităţii energetice. Procesele de reducere a pierderilor şi a consumurilor excesive de energie reprezintă una dintre marile resurse pe care România le are.”, a declarat preşedintele Traian Băsescu.

Sunt construcţiile verzi mai scumpe decât cele clasice?

Însă această problemă stârneşte controverse, mai ales în rândul constructorilor convenţionali. Aceştia sunt de părere că, în aceste condiţii, costurile de construcţie ar putea deveni mult prea mari faţă de ce sunt dispuşi clienţii să plătească. Totuşi, o asemenea teorie este contrazisă de noile ansambluri rezidenţiale apărute pe piaţa românească, unde locuinţe aproape independente din punct de vedere energetic se vând la preţuri similare cu cele ale apartamentelor din blocuri comuniste.

„Preţul mare pentru construcţiile verzi este un mit. Desigur, poţi face construcţii verzi de lux, la fel cum poţi ridica şi clădiri convenţionale de lux, dar în general, costurile de construcţie pentru un proiect ecologic ajung să fie similare cu cele implicate de dezvoltarea unei clădiri de calitate, dar non-economice.”, arată Steven Borncamp, preşedintele Green Building Council.

O altă problemă este cea de percepţie, în rândul consumatorilor. Românii încă nu sunt obişnuiţi cu ideea de clădire verde. Pentru mulţi, acest lucru se reduce la panouri solare. Dar progresele sunt evidente, spun cei implicaţi în domeniu. Mai ales în ultimul an.

Ceea ce oamenii trebuie să înveţe este că, în cazul caselor, se aplică aceleaşi criterii ca şi la autovehicule. Maşinile noi consumă de două-trei ori mai puţină benzină, sunt mai sigure şi mai rapide faţă de maşinile vechi. Totodată, raportat costul total, sunt şi mai ieftine faţă de maşinile din generaţii anterioare. Tehnologiile în domeniul construcţiilor au făcut progrese similare în domeniul eficienţei, siguranţei şi longevităţii în exploatare.”, arată Andrew Prelea, CEO Ozone Homes.

Momentan, aceste tehnologii sunt mult mai des folosite în cazul birourilor şi spaţiilor industriale. Fabrica ridicată de Nokia, ambasada Statelor Unite ale Americii, fabrica Procter & Gamble sau Swan Office & Technology Park sunt doar câteva dintre proiectele care au apelat la astfel de tehnologii.

CITEŞTE ŞI: Merkel îndeamnă întreaga lume să se uite la România: „Trebuie să apreciem efortul pe care România îl face”


17 January 2012