Spaniolii suflă puternic în ceafa austriecilor pe piaţa imobiliară românească, pentru care au pregătit o şarjă de investiţii de şapte miliarde de euro în următorii doi ani. Încă sub emoţia crahului care a zguduit luna trecută titlurile companiilor de construcţii listate la bursa madrilenă, marii jucători iberici şi-au accelerat planurile pentru România, care aduce randamente de cinci-şase ori mai mari decât cele din Peninsulă.

Cinci grupuri spaniole îşi pregătesc intrarea în România, alăturându-se celorlalte zece deja prezente într-un sector tot mai disputat. Relativ recent apărute pe piaţă, acestea tind să câştige supremaţia pe un segment în care concurenţa din partea austriecilor, dar şi a britanicilor, israelienilor sau a grecilor devine din ce în ce mai acerbă. De altfel, în maximum cinci ani, valoarea investiţiilor spaniole în sectorul imobiliar românesc va depăşi zece miliarde de euro. De unde acest interes? În primul rând, pentru iberici, piaţa locală reprezintă un déjà-vu. Spania a fost un imens şantier până la sfârşitul anilor ‘90. Dacă în 2003 preţurile pentru proprietăţi înregistrau creşteri de 18,5%, în acest an s-a ajuns la un avans de 10%. Pentru investitori, a devenit clar că trebuie să-şi ia adio de la randamentele pe care contau în vremurile în care piaţa imobiliară spaniolă creştea în ritmuri de invidiat. O analiză recentă relevă cât de mult au scăzut marjele de profit: de la 16%, în 2004-2005, la 7% anul acesta şi probabil la anul, în condiţiile în care şi vânzările sectorului rezidenţial spaniol au înregistrat un recul de zece procente în 2006. Aşadar, motive sunt suficiente.

Mai toţi jucătorii importanţi din Peninsulă sunt azi în România, dar mulţi alţii sunt aşteptaţi să intre pe piaţă până în 2009. De exemplu, Fadesa Imobiliaria, o companie cu o cifră de afaceri de 1,3 miliarde de euro în 2006, deşi şi-a deschis o filială locală abia în 2006, intenţionează să investească peste două miliarde de euro în România. În primele luni de activitate, compania a achiziţionat cinci terenuri, unul în Ştefăneştii de Jos şi alte patru în Bacău. În prima locaţie, Fadesa va dezvolta unul dintre cele mai mari proiecte imobiliare din România, cu o suprafaţă construită de 1,3 milioane de metri pătraţi. Cea mai mare parte a terenului este destinată construcţiilor rezidenţiale, restul împărţindu-se între spaţiile de birouri şi suprafeţe comerciale. Peste 50.000 de metri pătraţi vor fi alocaţi construcţiei unui hotel, unei policlinici şi unei catedrale, iar pe şase hectare se va amenaja un parc. Valoarea proiectului este de peste un miliard de euro.

La sfârşitul acestei luni, Fadesa va fuziona cu Martinsa, un jucător important de pe piaţa spaniolă, pentru a forma un grup de dezvoltare imobiliară cu active de 14 miliarde de euro, devenind astfel printre cele mai mari holdinguri din Europa. „Obiectivul nostru, în România, este ca până în 2009 grupul Martinsa Fadesa să fie prezent în toate oraşele cu peste 150.000 de locuitori“, declară pentru Capital Rudolf Kmiotek, director general al Fadesa România. În planurile companiei mai intră şi un proiect rezidenţial de 2.000 de apartamente în Bacău.

O altă investiţie, de peste o jumătate de miliard de euro, va fi efectuată de Grupul Hercesa, veteran pe piaţa românească, care a achiziţionat hotelul Cişmigiu. Firma spaniolă a cumpărat terenurile fostelor fabrici Spicul şi Titan. Pe terenul din Regie, va fi construit ansamblul Orhideelor, cu 800 de apartamente, iar în Titan va fi dezvoltat Residencia Vivendi, de 1.400 de apartamente. Investiţia se ridică la 200 milioane de euro. „România va deveni o bază importantă a operaţiunilor Hercesa în Europa de Est. Intenţionăm să devenim cel mai important developer de pe piaţa imobiliară bucureşteană“, spune Juan Jose Cercadillo Garcia, preşedintele Hercesa. Alături de fondul de investiţii Bluehouse Capital, Hercesa va mai construi în cartierul Ghencea un proiect rezidenţial, cu o valoare estimată la peste 300 de milioane de euro. Proiectul va fi realizat pe un teren de 13 hectare, aflat în proprietatea fondului de investiţii, şi va include 3.500 de apartamente. Anul trecut, Hercesa a înregistrat în România o cifră de afaceri de 515 milioane de euro şi un profit de 81 de milioane de euro.

O investiţie importantă a fost anunţată şi de concernul Detea, care şi-a relocat o parte din afaceri în România în 2004. „În prezent, activităţile Detea pe plan local se desfăşoară prin intermediul a şapte companii“, spune preşedintele Detea, Alfonso Otero Zapata, care răspunde de proiecte imobiliare ce depăşesc 700 milioane de euro. Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea, Alexandria, Giurgiu şi Feteşti sunt ţintele grupului, spre care se vor îndrepta 116 milioane de euro. Cei mai mulţi bani vor fi alocaţi segmentului rezidenţial: nu mai puţin de jumătate de miliard de euro se vor duce spre Bucureşti, Constanţa şi Buşteni. Pentru spaţiile de birouri, din Capitală şi Constanţa, investiţiile sunt de 12 milioane de euro.

Tot la terenurile unor foste fabrici - Tricodava şi Frigocom - s-a uitat şi Gran Via, care va construi pe aceste amplasamente 3.500 de apartamente. Investiţia: 295 milioane de euro. Planurile sunt şi mai ambiţioase. Firma intenţionează să construiască, în următorii şapte ani, aproximativ 14.000 de locuinţe, pentru care va aloca circa un miliard de euro. În paralel, Gran Via pune la bătaie 150 milioane de euro pentru achiziţiile de terenuri.

Proiectele rezidenţiale, în topul preferinţelor

Firmele spaniole atacă puternic piaţa locuinţelor şi tind să devină liderii acesteia, atât prin numărul de proiecte desfăşurate, cât şi prin valoarea investiţiilor.
Grupul Ibiza House, prezent pe piaţa românească din anul 2000, a finalizat deja trei proiecte. În prezent, compania dezvoltă complexul Ibiza Golf&Light, format din 36 de vile în zona Pipera-Tunari, ce va fi definitivat în vara acestui an. Valoarea investiţiilor pentru aceste proiecte este de circa 25 de milioane de euro. De asemenea, compania intenţionează să ridice un ansamblu de blocuri cu 304 apartamente, Ibiza Sol. „Ţinând cont de evoluţia cererii pe piaţă, precum şi de cea a preţurilor terenurilor, ne-am orientat către apartamente“, explică Ivan Cunill, director al Ibiza House, ale cărei planuri valorează 100 milioane de euro.

Sectorul spaţiilor comerciale este dominat de investitori austrieci şi britanici. Pe acest segment firmele spaniole nu sunt foarte prezente, exceptând Detea (cu investiţii de peste 100 milioane de euro) sau Riofisa, societate preluată de concernul Imobiliaria Colonial. În parteneriat cu Ţiriac Investments Limited, Riofisa va dezvolta, în Timişoara şi Braşov, două proiecte mixte cu accent pe comercial, investiţiile totale fiind de 260 de milioane de euro. În afară de proiectele din Bucureşti, Fadesa construieşte un proiect de birouri şi alte două, mixte, în Bacău. În Constanţa, Gea Prasa a cumpărat un teren de 3,12 milioane de euro, unde pregăteşte lansarea unui alt proiect mixt, împreună cu Detea, care va cuprinde atât locuinţe, cât şi un centru comercial. Pe piaţa internă, este prezent şi fondul de investiţii Nervia, ce administrează 25 milioane de euro, din care circa opt au fost investite într-un parc industrial la Cluj-Napoca. Compania intenţionează să construiască un centru comercial de 35 de milioane de euro. În Timişoara, grupul NH Hoteles a deschis un hotel de patru stele, al doilea din portofoliul companiei în România, iar în Bucureşti, compania FCC, prin subsidiara sa Alpine, a câştigat licitaţia pentru construcţia clădirii de birouri a companiei Petrom. Contractul se ridică la 80 de milioane de euro.

În lupta pentru contractele de infrastructură

Grupul FCC cumulează investiţii de peste 300 de milioane de euro în România şi estimează, pentru anul acesta, o cifră de afaceri de 150 milioane de euro, având astfel şanse mari să devină principalul jucător de pe piaţă. Împreună cu grupul italian Astaldi, compania este implicată în construcţia pasajului Basarab din Capitală, a cărui valoare se ridică la 135 de milioane de euro. Alte proiecte ale spaniolilor sunt podul dintre Bulgaria şi România şi infrastructura rutieră, unde a câştigat contracte de peste 26 de milioane de euro. „Vom participa la licitaţia pentru magistrala de metrou Otopeni şi sperăm să câştigăm“, declară Alcibiades Lopez Ceron, directorul pe Europa al FCC. Iar lucrurile nu se opresc aici. Sedesa a câştigat licitaţia pentru reabilitarea Centrului Istoric al Capitalei, contract în valoare de 21 de milioane de euro, şi intenţionează să refacă şi zona istorică a Brăilei. În aşteptare este centrul istoric al oraşului Târgovişte. În prezent, valoarea proiectelor Sedesa din România depăşeşte 100 de milioane de euro, dar compania are în plan, pentru următorii ani, investiţii de 1,5 miliarde de euro, ceea ce o va plasa pe locul doi în topul investitorilor spanioli în România.

Cine urmează?

Unul dintre cele mai mari grupuri spaniole, Sando, se pregăteşte să intre pe piaţa românească. „Sectoarele în care vrem să investim sunt rezidenţial, comercial şi de birouri. Preferăm Bucureştiul. Ne vom orienta către alte zone doar dacă va fi ceva de amploare“, declară pentru Capital Luiz Sanchez Manzano, directorul de dezvoltare al Grupului Sando. Un alt jucător aşteptat, probabil în 2009, este Conait, cu activităţi şi în sectorul hotelier. Mai grăbit pare să fie grupul de construcţii şi imobiliare Tremon, care şi-a anunţat venirea în România şi în Bulgaria chiar din acest an. Alte holdinguri spaniole care şi-au manifestat interesul pentru România sunt Grupo Harmonia şi Royal Urbis. 

Cine ridică miza în rezidenţiale

GRUPO LAR dezvoltă trei proiecte în Bucureşti, în zonele Băneasa, Parcul Carol/Viilor şi Institutul Politehnic, totalizând aproximativ 700 de locuinţe. Pentru aceste ansambluri, au fost investite circa 95 de milioane de euro.

IUE LEADER IMOBILIARE a anunţat un proiect de 70-75 milioane de euro pe un teren de 4,3 hectare, estimat la 30,6 milioane de euro, unde va construi un complex rezidenţial cu circa 1.200 de apartamente.

GEA PRASA a achiziţionat în 2006 un teren de 58.000 mp, pentru 100 milioane de euro, unde va realiza un proiect cu 1.800 de locuinţe. Un alt ansamblu de locuinţe, cu 550 de apartamente de lux, în zona Lacul Tei din Bucureşti, este în planurile Prasa, pentru care s-au investit 150 de milioane de euro. Pentru România şi Polonia, compania are pregătite investiţii de 217 milioane de euro.

România, cu „baze“ spaniole
«România va deveni o bază importantă a operaţiunilor Hercesa în Europa de Est. Intenţionăm să devenim cel mai important developer de pe piaţa imobiliară bucureşteană.»
Juan Jose Cercadillo Garcia, preşedinte Hercesa

Sursa

20 June 2007