Valoarea tranzacţiilor din regiune a crescut anul trecut cu 90% faţă de 2009. Aportul pieţei locale a avansat doar cu 0,3 procente faţă de intervalul precedent. România reprezintă doar 7 la sută din valoarea totală a tranzacţiilor din regiune.

15988-132312maxim.jpgValoarea tuturor tranzacţiilor cu proprietăţi imobiliare din regiunea Europei Centrale şi de Est a crescut la aproximativ cinci miliarde euro, cu 90% peste nivelul din 2009, România reuşind să atragă circa 7% din total, potrivit CB Richard Ellis (CBRE). "Piaţa de investiţii din Europa Centrală şi de Est şi-a continuat revenirea în 2010 după un nivel minim record înregistrat în primul trimestru din 2009. Volumul total al tranzacţiilor din 2010 a ajuns la cinci miliarde de euro, reprezentând o creştere cu 90% comparativ cu 2009. Rusia a surclasat Polonia în 2010, fiind piaţa cu cel mai ridicat nivel al investiţiilor, ca rezultat al vânzării unui portofoliu de active din Moscova în trimestrul patru din 2010", se arată într-un raport al CBRE, citează Mediafax.

74% din totalul tranzacţiilor au avut loc în Rusia şi Polonia

În total, Rusia şi Polonia au atras 74% din totalul tranzacţiilor încheiate în regiune în 2010, dar în ciuda semnelor de creştere a activităţii, lichiditatea a rămas redusă în cele mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est.

Potrivit datelor prezentate la sfârşitul anului trecut de CBRE România, pe piaţa locală valoarea tranzacţiilor imobiliare în 2010 a totalizat 335 milioane de euro, cu 47% peste întreg volumul investiţional din 2009. Astfel, România a atras 6,7% din totalul tranzacţiilor realizate din Europa Centrală şi de Est.

Spre comparaţie, piaţa din România a reprezentat anul trecut jumătate din valoarea unei singure tranzacţii realizate în Moscova, respectiv un portofoliu de cinci clădiri de birouri achiziţionate de Lenmar Capital pentru circa 690 de milioane de euro.

Cea mai mare parte a investitorilor s-a orientat spre segmentul spaţiilor de birouri, 46% din valoarea tranzacţiilor reprezentând preluări de astfel de proprietăţi, cel mai înalt procentaj din ultimii cinci ani. În acelaşi timp, 45% din volum reprezintă investiţii de peste 100 de milioane de euro.

Randamentele investiţiilor s-au comprimat şi la alţii, nu doar la noi

În ceea ce priveşte randamentele investiţiilor în proprietăţi imobiliare, reprezentanţii CBRE au remarcat o comprimare în cele mai multe pieţe din Europa Centrală şi în România. "Cele mai multe ţări din Europa Centrală au înregistrat comprimări ale randamentelor cuprinse între 10 şi 25 puncte de bază (0,1 şi 0,25 puncte procentuale - n.r.) pe toate sectoarele în trimestrul patru din 2010. Comprimarea înregistrată în Bucureşti variază de la 25 puncte de bază (0,25 puncte procentuale - n.r.) pentru parcurile logistice la 50 puncte de bază (0,5% puncte procentuale) pentru clădirile de birouri. Această ajustare semnificativă pe piaţa birourilor poate fi explicată de creşterea încrederii în piaţă pe fondul încheierii unor tranzacţii", se menţionează în raport.

La sfârşitul anului trecut, Fondul sud-african New Europe Property Investment a preluat imobilul de birouri Floreasca Business Park din Bucureşti, dezvoltat de compania Portland Trust, pentru care a plătit 27,6 milioane de euro, preluând totodată şi datorii de 73,6 milioane de euro.


Sursa

12 January 2011