Regia Naţională a Pădurilor "Romsilva" a dat startul construcţiilor în re­zervaţia naturală "Parcul dendrolo­gic Hemeiuşi", unde va fi amenajat un sediu de lux pentru Direcţia Silvică Bacău, a cărui valoare depăşeşte un milion de euro.

18491-167041-hqdirectiasilvicabacau.jpgSătui de aglomeraţia din buricul ora­şului Bacău, directorii care s-au pe­rindat pe la conducerea Direcţiei Silvice au preluat unul de la altul misi­u­nea de a construi un nou sediu ad­ministrativ, tocmai în rezervaţia den­dro­logică de la Hemeiuşi. Departe de ochii şi urechile curioşilor. Visul lor s-a împlinit cu două zile înainte de Cră­ciun, când Romsilva a anunţat că pune la bătaie peste un milion de euro pentru construirea noului sediu. Pen­tru acest proiect grandoman, ad­mi­nistratorul parcului, Institutul de Cer­cetări şi Amenajări Silvice (ICAS), şi-a dat acordul tacit pentru ca Romsilva să împrejmuiască un te­ren de 6.200 de metri pătraţi din re­zer­­vaţia naturală. La schimb, ICAS a pri­mit un petec de pământ tocmai în Si­naia. Directorul ICAS, Dumitriu Gheorghe, a precizat că, pe lângă acest troc, Institutul se va alege şi cu re­­pa­rarea şi amenajarea unui laborator aflat în rezervaţie. Şeful Romsilva, Valerian Solovăstru, susţine că te­re­nul cu pricina este proprietatea pu­blică a statului, aflat în administra­rea Regiei Naţionale a Pădurilor.

Licitaţia pentru adjudecarea lu­cră­rilor a fost finalizată la jumătatea lunii aprilie, când societatea Conextrust SA din Bacău a fost declarată câş­tigătoarea potului de peste un mi­li­on de euro. Potrivit Registrului Co­mer­ţu­lui, acţionarul majoritar al acestei societăţi este o altă firmă, Rustrans, deţinută de băcăuanul Viorel Rusu. Presa locală a susţinut în re­pe­tate rânduri că afaceristul băcăuan este unul dintre sponsorii Partidului Democrat Liberal - filiala Bacău. Drept urmare, firmele controlate de el au obţinut mai multe contracte de lucrări publice de la instituţiile mana­ge­riate de PDL-işti băcăuani. Viorel Rusu a declarat pentru Jurnalul Na­ţi­o­nal că licitaţia a fost câştigată co­rect, pentru că nu face politică şi nu a donat bani partidelor politice. Legat de viitorul sediu al Direcţiei Silvice, Rusu a precizat că amprenta la sol a clă­dirii va avea 800 de metri pătraţi: "Va fi o clădire futuristă, în formă de se­micerc, cu două etaje. E o cons­truc­ţie specială la care se vor folosi foar­te multe materiale ecologice". Ast­­fel, Romsilva va pune la dispoziţia câ­­torva silvicultori, angajaţi ai Di­rec­ţi­ei Silvice Bacău, un spaţiu de apro­xi­­mativ 2.000 de metri pătraţi. Degea­ba am încercat să luăm legătura cu şe­ful Direcţiei Silvice Bacău, Gheor­ghe Mănăilă, pentru că acesta nu a vrut să dea explicaţii cu privire la acest proiect futurist.

Despre cum va afecta acest pro­iect imobiliar rezervaţia naturală cu sta­tut special nimeni nu suflă o vorbă. Doar directorul ICAS a încercat să mi­ni­malizeze efectele, precizând că pe amplasamentul pe care urmează să fie ridicată construcţia se află ba o pepinieră, ba ruinele unei foste clădiri. Din punctul lui de vedere. Se pare că rezervaţia nu va fi afectată. În schimb, şefa rezervaţiei, Tatiana Blaga, a declarat că constructorul a pus deocamdată doar nişte panouri. "Nu mă întrebaţi pe mine cum va afecta această construcţie parcul, pentru că eu am nişte şefi la Bucureşti care au decis acest lucru. Dacă şefii noştri aşa au dispus, noi chiar nu avem cum să ne opunem", a replicat nervoasă Tatiana Blaga. La rândul lui, Viorel Rusu a spus că ordinul pentru începerea lucrărilor a fost dat în urmă cu aproximativ o săptămână: "Nu e treaba mea dacă construcţia va afecta parcul. Eu am un contract şi trebuie să îl execut". Totuşi, Vale­rian Solovăstru a declarat că zona construcţiei va fi separată de parc prin panouri metalice, astfel încât lu­crările cu organizarea de şantier, dar şi cele de construire nu vor afecta în nici un fel colecţia dendrologică. Din toa­tă această afacere de hăcuire a Par­cului dendrologic, cel mai câştigat pare a fi primarul comunei Hemeiuşi, Mi­hăilă Constantin, care îşi freacă bucuros mâinile şi aşteaptă fi­na­li­zarea construcţiei pentru a încasa mai mulţi bani la bugetul local din taxele şi impozitele plătite de Direcţia Silvică Bacău. Cât despre parc, numai de bine.

130 de ani de istorie, tăvăliţi cu buldozerul

Parcul dendrologic Hemeiuşi se în­tinde pe o suprafaţă de aproximativ 50 de hectare, fiind catalogat drept monument istoric, rezervaţie ştiin­ţi­fi­că şi parc natural. Acesta se află pe Valea Bistriţei, la o distanţă de aproximativ 10 kilometri de mu­ni­ci­piul Bacău. Până în anul 1879, Lucia Schonburg-Waldenburg a apelat la serviciile specialistului german Cristian Adolf, absolvent al Academiei din Eseen, pentru ca acesta să înnobileze speciile de răşinoase aflate pe domeniul administrat de ea. Un an mai târziu a luat naştere parcul dendrologic în care se aflau mai mul­te specii de răşinoase exotice, dar şi o colecţie de trandafiri. Potri­vit Direcţiei Judeţene de Cultură Bacău, după anul 1885 au început să fie introduse noi specii de fo­ioa­se, dar şi specii indigene, acţiune care a continuat până în 1913. În­ce­pând cu anul 1955, parcul a fost trecut în proprietatea Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice, care a luat măsuri de întreţinere şi re­fa­ce­re, devenind o bază de cercetare pentru climatizarea speciilor exoti­ce de interes forestier. Arboretumul Hemeiuşi reprezintă o valoroasă co­lec­ţie dendrologică. Dintre ră­şi­noa­se sunt întâlnite 178 de specii, care provin din America de Nord - 76 de specii, din Asia - 50 de specii, şi din Europa - 48 de specii. În anul 2003, Parcul dendrologic a fost plimbat de la ICAS la Romsilva, iar ulterior înapoi la ICAS.


Sursa

24 May 2011