Lucrările pe şantierul ansamblului rezidenţial Laguna Residence din Bucureşti, dezvoltat de com­pa­nia spaniolă Gea International Development pe malul La­cului Tei, au fost din nou sistate de mai bine de o lună, din cauza unor probleme "de hârtii" legate de ali­mentarea cu energie a complexului.

19442-8-lagunaresidence-sm.jpgProiectul, cu 500 de apartamente, trebuia finalizat încă din 2009, dar lucrările au fost stopate iniţial din cauza unor neînţelegeri între dezvoltatori - grupurile spa­niole GEA 21 şi Prasa. Ulterior, în vara anului tre­cut, proiectul a fost preluat integral de GEA 21, care a obţinut o finanţare de 10,5 mil. euro de la banca La Caixa şi a anunţat că va finaliza primele blocuri cu 140 de apartamente la sfârşitul anului trecut sau în primele luni din 2011. În prezent însă lucrările sunt stopate, iar noul ter­men programat pentru finalizarea primelor apar­ta­mente este finalul acestui an, dar şi acest obiectiv este incert.

"Sperăm ca săptămâna viitoare să reînceapă con­strucţia. A fost o problemă «de hârtii», de autorizaţii, cu furnizorii de electricitate şi gaz, dar sperăm ca până luni să se rezolve totul. Credem că întârzierile pot fi recu­perate, astfel ca la sfârşitul acestui an să fie gata pri­mele cinci clădiri cu 140 de apartamente", a declarat Irina Niţă, manager de proiect din partea fir­mei Imoplaza, care se ocupă de vânzarea locuinţelor.

În urmă cu un an în cadrul proiectului erau circa 85 de clienţi care plătiseră avansuri de zeci de mii de euro încă din 2007-2008 pentru locuinţe care nu sunt gata nici astăzi. Unii şi-au obţinut banii înapoi, cu acceptul dezvoltatorului sau în instanţă, dar circa 70 de familii aşteaptă în continuare finalizarea primelor blocuri din ansamblul de pe Intrarea Chefalului.

"Aproximativ 50% dintre apartamente sunt vân­dute şi mai avem o listă de potenţiali clienţi care aş­teap­tă reînceperea lucrărilor pentru a lua o decizie. Pre­ţurile variază între 1.150 de euro şi 1.500 de euro/metrul pătrat plus TVA, iar cel mai mic apar­ta­ment este unul cu trei camere şi 125 mp. Avem în con­tinuare 2-3 telefoane zilnic de la persoane in­teresate de proiect", a mai spus reprezentantul de vânzări.

Compania spaniolă a gestionat pe cont propriu pro­cesul de construire a ansamblului, fără a avea un antre­prenor general, ci doar echipe de subcon­trac­tori.

Până la obţinerea finanţării de la La Caixa, re­pre­zentanţii companiei spaniole afirmau că au investit 30 mil. euro din fonduri proprii în acest proiect. Rafael Ordas, cel care ocupa funcţia de director general al companiei GEA în România, s-a întors în Spania.

Compania mai deţine un teren de mari dimensiuni în zona Viilor, o investiţie de 30 de milioane de euro blocată de aproximativ cinci ani.


Sursa

24 June 2011