Mai mult decât imobiliare!!!!!!
 
Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Schimb locuinţă: dau Cotroceni pe Militari

Publicat: | Autor: Raluca Joiţa, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 7757

În vremurile actuale, deşi preţul apartamentelor a coborât simțitor, nivelul tranzacţiilor se menţine în continuare scăzut. Banii cash nu se mai găsesc la fel de uşor ca acum câţiva ani, astfel că a reapărut metoda trocului şi pe piaţa imobiliară. Camelia şi George Săndulescu sunt doi dintre clienţii care au profitat de avantajele unui schimb de apartamente.

sursa: en.wikipedia.orgCamelia are 28 de ani şi, în ciuda vârstei sale, este pasionată de obiectele vechi şi de casele cu o poveste. Abonată la târgurile şi magazinele de antichităţi, are un hobby mai puţin răspândit: studiază anunţurile imobiliare, cu precădere ofertele la case care au „măcar 50 de ani".

Soţul ei, George, născut şi crescut în Militari, are o fire mult mai liniştită. Poate că din acest motiv i-a plăcut mereu cartierul Cotroceni. Având un apartament de două camere în zona Lujerului, locuieşte în acelaşi bloc în care a copilărit, vecin cu părinţii săi care stau la parter. Nu şi-a dorit niciodată să se mute, dar spunea că dacă o va face vreodată - se va muta în Cotroceni.

Un vis devenit realitate: un etaj dintr-o casă interbelică în Cotroceni

Pe neaşteptate a venit momentul în care visurile amândurora au prins viaţă. Au găsit o locuinţă de vânzare, într-o casă din spatele bisericii Elefterie. Cum era şi construcţie veche şi cartierul Cotroceni, nu puteau rata ocazia de a vedea despre ce este vorba.

„Am găsit un anunţ pe internet - arătau două-trei imagini din interior şi o poză cu vedere de la geam, iar vecinul de alături se vedea că are în curte doi câini rasa doberman. Cu toate că preţul cerut era de 150.000 de euro şi era clar că nu e pentru noi, i-am zis lui George să mergem să o căutăm, să vedem şi noi cum arată", povesteşte Cami.

Nu ştiau adresa, dar cunoşteau bine zona. Aşa că s-au dus într-o seară la plimbare pe străduţele din Cotroceni şi au reperat o casă al cărei vecin avea în curte doi dobermani. Atmosfera era cam de film de groază - întuneric, lună plină, iederă pe casă, căţeii îi lătrau. Hotărâţi să vadă cum arată imobilul şi pe lumină, s-au dus şi a doua zi dimineaţă.

„Stăteam pe trotuarul de vizavi şi ne uitam la casă. Era un om în curte care, normal, se uita la noi întrebându-se ce facem acolo. Eu îi ziceam lui George să se ducă să îl întrebe dacă asta e casa, el îmi spunea să mă duc eu. Până la urmă ne-am luat inima în dinţi şi am aflat că acela era chiar proprietarul, casa chiar era de vânzare, dar ne-a trimis la agentul imobiliar". Au contactat agentul şi au programat o vizionare, strict din curiozitate.

Păunul împăiat

Ajunşi la vizionare, au descoperit că apartamentul este spaţios, de 90 mp, şi împărţit în trei camere, decomandat. Cu ferestre mari şi balcon pe jumătate din lungime, este la etajul unu al unui imobil nerenovat, format din parter, etaj şi pod.

„Am plecat intrigaţi de la vizionarea apartamentului" îşi amintesc soţii Săndulescu. „Prima imagine pe care am văzut-o când am intrat, a fost a unui păun împăiat expus în toată splendoarea lui pe o măsuţă din hol. Pereţii erau crăpaţi, la colţuri se vedea mucegai, caloriferele erau scorojite, se simţea un miros stătut în toată casa. În baie erau toate obiectele degradate şi îngălbenite, iar în bucătărie am văzut câţiva gândaci".

Cu toate acestea, cei doi au văzut potenţialul acelei locuinţe şi s-au îndrăgostit de ea. Singura piedică în calea fericirii lor era preţul, cam mare pentru ei. Cu elanul tăiat, dădeau să plece, când agentul imobiliar a făcut, în treacăt, o precizare care le-a dat peste cap ideile: „Proprietarii sunt oameni mai în vârstă, care au şi un băiat. Ei ar vrea să cumpere două apartamente cu banii aceştia, aşa că ar fi dispuşi să accepte şi un schimb, dar numai pentru două apartamente - unul de două şi unul de trei camere, în zona Lujerului, că sunt multe mijloace de transport în comun. De asemenea, vor dori şi o diferenţă de bani."

„Nu îmi venea să-mi cred urechilor! Am schimbat o privire cu Cami şi în momentul acela am ştiut că acolo va fi casa noastră", mărturiseşte cel care era atunci proprietarul unuia dintre cele două apartamente din Militari, exact în zona Lujerului. „Nu rămânea decât să mai vorbesc şi cu părinţii mei, cei care deţineau apartamentul de trei camere şi ne şi vedeam mutaţi".

Etapa negocierilor

Din fericire, familia Săndulescu senior a fost de acord cu planurile copiilor. Cu toate că stăteau de o viaţă în blocul din Militari, au preferat să lase zona, pentru a fi aproape de juniori.

Vânzătorii locuinţei din Cotroceni erau de acord cu schimbul: ei ofereau în plus şi podul, dar numai dacă primeau două apartamente în Militari şi 50.000 euro. Cumpărătorii aveau la dispoziţie cele două apartamente conform cerinţelor, dar nu şi suma cerută.

„Oricum nu consideram că merită atâţia bani ceea ce ofereau ei, în condiţiile de atunci. Nouă ne plăcea ce ne imaginam noi că va fi acolo, ne plăcea zona şi faptul că era o construcţie solidă, rezistentă. Ne displăcea faptul că apartamentul era atât de prost întreţinut, curtea la fel. Ştiam că va mai trebui să investim ceva în el. Iar în aceste condiţii, nu le puteam oferi încă 50.000 euro peste cele două apartamente", afirmă Camelia Săndulescu.

Aşa că au început negocierile, care s-au întins pe o perioadă de vreo două luni. George a fost cel care s-a ţinut tare şi, în final, au ajuns la un punct comun: schimbul de apartamente şi o diferenţă 10.000 euro, iar soţii Săndulescu urmau să plătească actele de la notar şi comisionul agentului.

„Bineînţeles că şi cu agentul am mai tras de preţ. Iniţial, avea pretenţia să îi dăm 5.000 euro, ceea ce mi se părea inacceptabil de mult. Proprietarul avea un contract de exclusivitate cu agentul. Până la urmă, comisionul a fost de 2.000 euro şi am rămas şi prieteni", împărtăşeşte George.

Au bătut palma şi urma ca în decembrie să fie semnate actele. Dar au citit prin ziare că de la începutul anului 2011 se va schimba grila notarilor, aşa că au mai aşteptat până în luna ianuarie. În urma schimbărilor grilei, au plătit mai puţin cu câteva mii de euro la notar. La semnarea actelor de vânzare-cumpărare au convenit ca mutarea să aibă loc până pe 20 aprilie.

Răbdarea de a renova în întregime

Între timp, proprietarii casei din Cotroceni au eliberat locuinţa, mutându-se în apartamentul de trei camere proaspăt achiziţionat „la cheie". Ambele generaţii ale familiei Săndulescu s-au restrâns în cel de două camere, în acelaşi bloc.

Au început prin a reface apartamentul de trei camere, iar la anul intenţionează să mansardeze podul şi să îl facă locuibil, pentru părinţi. Vara aceasta vor să renoveze exteriorul imobilului, profitând că au nişte vecini tineri la parter, care abia aşteptau să se mute cineva cu care se vor înţelege mai bine în ceea ce priveşte cheltuielile comune.

„Am renovat absolut tot în casa din Cotroceni. Am schimbat instalaţia sanitară şi electrică, s-a turnat din nou şapă, am schimbat tâmplăria şi, evident, am zugrăvit. Nu am avut probleme, doar nişte mici aventuri cu ferestrele - a venit una mai mare şi am stat vreo două-trei săptămâni cu folie la geam, în mijlocul lui februarie. De asemenea, o uşă de la baie a fost măsurată, dar a venit cu vreo 3-4 cm mai mare. A doua oară când au adus-o, era cu deschidere invers decât voiam noi. A treia oară au nimerit-o; ca în basmele româneşti, numărul trei e cu noroc", își amintește Camelia.

Colecţionari de lucruri vechi, recondiţionate, noii proprietari au păstrat uşile originale şi caloriferele din fontă. Au scotocit prin pod şi au mai găsit un dulap „de pe vremea străbunicii", pe care l-au curăţat şi lăcuit, care şi-a găsit locul în bucătărie.

„Când ne-am apucat să curăţăm curtea, am strâns cam 20 de saci de lucruri vechi şi de mizerie. Probabil ne aşteaptă acelaşi lucru şi în pod. Dar printre gunoaie, mai găsim şi lucruri frumoase. Cu uşile eu am insistat foarte mult, deşi George s-a opus. Am cumpărat un foehn dintr-acela special, pistol cu aer cald cred că se numeşte. Cu el încălzeşti vopseaua şi cu şpaclul o râcâi. La final, au fost băiţuite şi acum suntem foarte mulţumiţi de rezultat", continuă actuala proprietară.

„Ne-am încadrat la limită cu renovările, atât cu timpul, cât şi cu banii. Noroc că aveam ceva pus deoparte şi ne-au mai ajutat şi ai mei. Mobila este adunată de prin toate casele, dar astea le vom mai schimba când ne vom mai reveni pe plan financiar. Între timp, ne bucurăm de puţină linişte după tot acest maraton şi ne pregătim să sărbătorim primul Paşte aici. Anul acesta vom merge la Elefterie să luam lumină!", încheie George Săndulescu.

CITEȘTE ȘI ALTE ÎNTÂMPLĂRI PRIN CARE AU TRECUT BENEFICIARII PROGRAMULUI PRIMA CASĂ:

  • Aventura numită „Prima Casă” Suntem o ţară de proprietari, o spun statisticile. Ne dorim mult să stăm în casa noastră, chiar dacă asta implică să fim datori la bănci zeci ... Aventura numită „Prima Casă”
  • Telenovela imobiliară românească Ameninţări, tentativă de suicid, urmăriri, telefoane date în toiul nopţii. Aţi putea crede că este vorba de vreun film poliţist. De fapt, este ... Telenovela imobiliară românească
  • De la apartament în Militari la curte de 2500 mp în Tărtăşeşti După şase ani de stat în oraş, pe un bulevard aglomerat, cu trafic la orice oră din zi şi din noapte, şi-au dorit o viaţă liniştită, fără ... De la apartament în Militari la curte de 2500 mp în Tărtăşeşti

 

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:
Comentarii (23)
#23. liana | 17.05.2011 | 11:28
0 (0/0)   
multa sanatate!
#22. REALTOR | 26.04.2011 | 16:59
1 (1/2)   
Va multumesc ca imi stergeti comentariile. Cred ca sunteti foarte interesati de cei care au aceeasi parere cu dumneavoastra. Numai aceia gandesc corect.
#21. Gelu M. | 22.04.2011 | 14:49
2 (1/3)   
@ Cristian, Mars: lucrurile astea sunt posibile doar in Rom(m)anica. Pentru ca sunt multi **** si multi care nu am muncit banii astia...
#20. Cristian | 22.04.2011 | 12:51
4 (1/5)   
Sa aproximam:
2 apartamente (bune-rele, nu comentez) de aprox. 45 mp + aprox 55 mp (2/3 camere) + 10.000 euro + 2.000 euro (agentie) + comision la notar (parca era vreo 5500 ron anul trecut, poate ma insel). + renovare (minim cateva mii de euro).
Totul pentru un apartament de 3 camere (de 90 mp) + un pod, intr-o casa nerenovata, de minim 50 ani, impartita cu altcineva.
Si asta e considerat afacere?

Iar 5000 euro e o suma 'meritata' cand salariul mediu e 500 euro in Bucuresti?

Si pretul de pornire de 150.000 euro pt. un apartament de 90 mp (in conditiile de mai sus) era tot o 'afacere'?

Stiu ca e o tampenie sa faci comparatii.
Dar in Viena asta e pret (de pornire) pentru apartamente in case construite pe la 1900, in Bezirkurile semi-centrale.
La salariu mediu de aprox. 2300 euro, intr-un oras fara pericol de cutremure mari (ca in Bucuresti), cladire care n-a trecut prin 1-2 cutremure de +7 grade (ca in Bucuresti, din nou).

Atata timp cat la un salariu de 4 ori mai mic romanii vor accepta aceleasi preturi pentru un produs mai prost, ceva e in neregula
#19. mars | 22.04.2011 | 08:54
4 (1/5)   
stati asa ca eu nu inteleg ...ce treaba am eu (cumparator) cu agentia imobiliara ? mi-a gasit mie agentia locuinta ca sa-i platesc comision ? bai fratilor eu consider ca puteau sa incheie tranzactia singuri la anotariat, ce treaba am eu cu contractul vanzatorului.....si apropo 5000e...2000e comosion ???? pentru ce ??? doamne....bateti campii...
#18. saritoru' | 21.04.2011 | 22:35
3 (0/3)   
amuzant este ca cel mai des chiar agentii imobiliari "sar" agentiile :)) si daca zice cineva ca asta e "inacceptabil", il voi ruga sa detalieze!!
#17. gogomanul | 21.04.2011 | 22:00
-3 (5/2)   
daca nu va plac agentiile imobiliare, nu mai apelati la ele. foarte simplu,nu?sunati la un telefon, daca e agentie , mutumiti frumos si cautati mai departe. bateti din usa in usa pana gasiti unul care vinde:) succes fara stres sa aveti!
#16. io | 21.04.2011 | 18:37
0 (2/2)   
Si care este problema in a "sari" agentia?
#15. Alexandra | 21.04.2011 | 17:24
-3 (5/2)   
Acest articol este incomplet intrucat nu se dau toate detaliile: daca tot s-a scris in articol despre comisionul inacceptabil ar fi trebuit sa il rugati sa va detalieze acest amanunt! In fine, comentariul la care v-ati sesizat era un raspuns pentru "un client". "Acest articol reprezinta povestea familiei Sandulescu" - pe acest portal se pot citi povesti sau articole imobiliare de calitate? Pana atunci insa, va multumesc ca v-ati sesizat la jignirile adresate de Cipper! Cum domnul Sandulescu a apreciat ca fiind inacceptabil comisionul agentului si eu apreciez ca fiind incomplet articolul; este punctul meu de vedere!
#14. Cipper | 21.04.2011 | 17:05
9 (0/9)   
Sa am parte de ce? De o schimbare de domeniu de activitate? Aia e urare? Cred ca a aparut o mica problema la capitolul citit si inteles. Ce urari am facut?

Si m-am lamurit si cu seriozitatea. Daca 2000 Euro e un comision mic e clar cu cine avem de-a face.

PS: multumesc pentru lectia de limba romana. Mi-a revolutionat viata si cariera... Nu imi fac griji. Sunt constient ca nu am nimic de invatat de la niciun agent imobiliar.
#13. GM | 21.04.2011 | 16:54
0 (1/1)   
Pe Facebook gasiti detalii despre Realitatea Imobiliara.
#12. Alexandra | 21.04.2011 | 16:23
-5 (6/1)   
Dle Cipper - Din punctul meu de vedere sunteti un om care ma jigniti fara sa stiti cine sunt, fara sa ma cunoasteti! Daca asta va caracterizeaza cu adevarat, in Joia Mare sa aveti parte de toate "urarile" pe care mi le-ati scris! Nu sunt "o agenta fara activitate" (stiti ca este corecta forma de agent imobiliar chiar daca se face referire la o doamna sau domnisoara agent imobiliar?) si nici agent fara pregatire. Mint de ingheata apele!? La ce anume va referiti? Va rog sa va justificati acuzele! Cu toate acestea va doresc un Paste fericit si caldura in suflet!
#11. Alexandra | 21.04.2011 | 16:14
-5 (7/2)   
Nu am zis ca negociez sau nu, nu am spus ca 5.000 Euro inseamna mult sau putin, ci am intrebat cum au ajuns sotii la concluzia ca acel comision este inacceptabil? "Iniţial, avea pretenţia să îi dăm 5.000 euro, ceea ce mi se părea inacceptabil de mult". Acest articol este unui incomplet, jurnalistic vorbind in care trebuie sa dai toate detaliile si daca tot deschizi un subiect trebuie tratat pana la capat! Da sunt un agent nu "mai serios" , ci serios si depun eforturi mari pentru fiecare client si proprietate in parte, care nu duce de fiecare data si la incheierea tranzactiei, respectiv incasarea comisionului. Este normal ca fiecare om sa aiba parerea sa despre orice, dar sa nu generalizam. Pana la urma intentia sotilor a fost aceea de a sari agentia ... faptul ca nu au facut-o si in cele din urma agentia a incasat cei 2.000 Euro nu inseamna ca agentul a fost multumit, ci pentru ca acesta a avut de ales intre a incasa acum cei 2.000 Euro sau a da in judecata pentru recuperarea comisionului. Sotii nu si-au negociat de la inceput comisionul in momentul in care au contactat agentul? dar in momentul in care s-au vazut cu sacii in caruta ... nu e vorba de suma, ci de intentia lor!!!!
»  IMOPEDIA.ro
3 (0/3)   
Alexandra, nu stim in ce temei afirmi ca acest articol este incomplet din punct de vedere jurnalistic, poate ne detaliezi. Pana atunci insa, iti spunem ca acest articol reprezinta povestea familiei Sandulescu si nu o analiza care stabileste daca este sau nu corect comisionul cerut de agentul care a incheiat tranzactia. Domnul Sandulescu a apreciat ca acel comision era "inacceptabil", era punctul lui de vedere.
#10. Cipper | 21.04.2011 | 16:00
4 (1/5)   
Nu va bateti capul, Alexandra "si-a cumparat" garsoniera cu 61000 Euro. Minte de ingheata apele. O agenta fara activitate care inca nu realizeaza ca e momentul sa schimbe domeniul.

Si eu sunt de acord ca trebuie platit agentul. Dar nu procentual, ci suma fixa pe categorii de imobile! Pt. 2 camere in Bucuresti mai mult de 500 Euro nu ar trebui sa viseze... Dar in tara "descurcaretilor", "baietilor destepti", "esti fraier ca nu furi/iei spaga" ce sperante sa-ti mai faci de la niste intermediari fara pregatire??
#9. Un client | 21.04.2011 | 15:14
7 (0/7)   
Alexandra, probabil ca esti si tu in domeniul imobiliar, de gandesti asa. Dar 5.000 de euro nu este o suma mare pentru buzunarul tau? Tu daca ar trebui sa ii dai cuiva, nu ai negocia? Cand te duci sa ceri un serviciu unui prestator, nu negociezi plata? Ca dovada, daca agentul a acceptat suma de 2.000 de euro, inseamna ca a fost multumit!
Tu poate faci parte dintre agentii (daca chiar esti unul dintre ei) care sunt mai seriosi si depui un efort mai mare pentru comision. Dar stim cu toii ca sunt foaaaarte multi care chiar "listeaza 2-3 oferte, dau 5 telefoane SI DOAR ATAT". Si atunci este normal ca noi sa avem parerea asta...
#8. Alexandra | 21.04.2011 | 14:51
-11 (13/2)   
Din punctul meu de vedere acest articol desi ar fi trebuit sa arate partea pozitiva a pietei imobiliare din acest moment arata "calitatea" oamenilor din societatea de astazi, de a pacali si opinia lor despre agentul imobiliar din Romania. Cei doi soti nu stiau cum sa scape de agentul imobiliar si au inceput cercetarile pe cont propriu. Bravo agentului ca a obtinut contract de exclusivitate; desi cred ca fara acest contract agentul nu ar fi postat pozele din care sa reiasa identificarea proprietatii ... "Iniţial, avea pretenţia să îi dăm 5.000 euro, ceea ce mi se părea inacceptabil de mult" - inacceptabil in comparatie cu ce? Toti credeti ca a fi agent imobiliar inseamna listarea a 2-3 oferte, 5 telefoane si doar atat ... cand de fapt in spatele unei oferte interesante sunt in spate luni de munca, sute de telefoane, zeci de drumuri batute, discutii cu oameni care nu inteleg situatia actuala a pietei imobiliare, documentatii zilnice despre piata imobiliara, etc. Dar nu-i asa ca toata lumea se pricepe la fotbal... si imobiliare bineinteles?!
#7. pentru nr 2 | 21.04.2011 | 14:50
6 (1/7)   
ce agentie au sarit ***? nu stii sa citesti??
#6. coco | 21.04.2011 | 14:25
3 (1/4)   
Felicitari, sa aveti noroc si sa stapaniti sanatosi noua locuinta, nu luati in seama mesajele rautacioase, principalul este ca voi va simtiti bine acolo...doar cel care a stat la casa si locuit la curte stie ce inseamna...SARBATORI FERICITE!
#5. vali | 21.04.2011 | 14:14
2 (0/2)   
Si mie,si cred ca nu numai mie,mi se pare ca sunteti **** astia de la 1 si 3...
#4. gabriela | 21.04.2011 | 14:07
3 (2/5)   
SA FIE INTR-UN CEAS BUN!important este ca v-ati indeplinit un vis si, oricum, Cotroceni nu este o zona de lepadat. Si Militari este frumos, dar tot un cartier muncitoresc ramane, iar traiul in blocurile comuniste, pline de vecini, nu se compara cu o casa la curte, intr-o zona BUNA si cu 1singur vecin (1 familie). Eu chiar m-am bucurat pt voi, cand am citit articolul!:-)
#3. sanda | 21.04.2011 | 13:36
0 (5/5)   
sincer si mie mi se pare teapaaaa
#2. CLAUDIU | 21.04.2011 | 13:36
-6 (7/1)   
Si uite asa au sarit agentia...
#1. ioan BUCATA | 21.04.2011 | 11:11
0 (5/5)   
mie mi se pare ca au cam lua teapa cu vechitura aia...i-au pacalit mosii aia
Adauga comentariu
Nume:*
Email:
Comentariu:*
 Doresc sa fiu informat pe e-mail de aparitia unui nou comentariu la aceasta stire
NOTA: Va rugam sa folositi un limbaj decent in comentariile pe care le lasati. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii se vor sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul media.imopedia.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail

OFERTE RECOMANDATE
Baba Novac , SU: 45 mp, 2 cam.
Rahova , SC: 72 mp, 2 cam.
Bucurestii Noi , SC: 56 mp, 2 cam.

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre
Adrian Niculescu
Ilias Papageorgiadis

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video