Agenţii imobiliari din Piteşti se plâng la unison: piaţa imobiliară merge slab. Deşi a scăzut mult preţul de vânzare al proprietăţilor de orice tip, cu orice amplasament, clienţii nu şi-au revenit în totalitate pe plan financiar. Piteştenii caută apartamente ieftine, iar investitorii nu sunt interesaţi de a plasa sume mari de bani.

20056-central_plaza_pitesti_front_view.jpgTotuşi activitatea nu este la pământ - există ceva interes din partea clienţilor, chiar dacă nu este întotdeauna concretizat într-un contract de vânzare-cumpărare. Ca şi în restul ţării, programul Prima Casă a împins de la spate tranzacţiile de apartamente. Dar nu sunt mulţi cei care îşi permit să acceseze suma maximă, astfel că preferinţa generală este pentru apartamente cu preţ cât mai mic, deci cu suprafeţe reduse.

„Este mult mai bine decât anul trecut. Cele mai vândute sunt apartamentele, care se achită mai ales cu ajutorul programului Prima Casă. Aproximativ 60% dintre clienţi plătesc cu ajutorul programului guvernamental, iar 40% prin alte surse" spune Florin Stancu, general manager al agenţiei imobiliare Global.

„Activitatea din piaţa imobiliară este mai dinamică decât anul trecut, mai ales pe segmentul apartamentelor. S-a mai revigorat odată cu relansarea programului Prima Casă 4. Numai că se caută apartamente cu două camere, decomandate, confort I, de maximum 30.000 euro. Nu mai mult, deoarece clienţii nu primesc bani de la bancă" detaliază Dumitru Bujor, consultant imobiliar la agenţia John.

„Sunt foarte puţini clienţi care apelează la alte tipuri de credite ipotecare, iar clienţii cu bani gheaţă sunt mai ales tinerii care lucrează în alte ţări" suţine Marian Cârstea, agent imobiliar la Muntenia Invest Imobiliare.

Preţ mediu al locuinţelor din Piteşti:

• Garsonieră - 20.000 euro
• Apartament cu două camere - 28.000-39.000 euro
• Apartament cu trei camere - 40.000-50.000 euro

Cele mai căutate zone pentru achiziţia unui apartament sunt cartierul Exerciţiu, Popa Şapcă şi Eremia Grigorescu-Spitalul Militar, spun agenţii imobiliari piteşteni. Cumpărătorii se feresc de apartamentele situate la parter sau la ultimul etaj, spaţiul verde nu este un criteriu în alegerea cartierului şi, în general, proprietarii caută să vândă cât mai scump, iar clienţii vor să cumpere cât mai ieftin.

Dezvoltatorii piteşteni au construit responsabil, ceea s-a văzut în numărul unităţilor vândute
Se caută apartamentele în complexuri nou-construite, piteştenii având încredere în dezvoltatorii care au construit până acum.

„Preţul pe metru pătrat al apartamentelor noi este similar cu cel al apartamentelor vechi. Dar diferenţa dintre ele este că cele noi au o suprafaţă mai mare, astfel că preţul final este mai mare. Majoritatea apartamentelor noi au rămas din 2008-2009, începute înainte de criză, când erau alte standarde. Iar în ultima perioadă s-au construit puţine blocuri în Piteşti" adaugă managerul agenţiei Global.

Preţul terenurilor din oraş este mult mai accesibil

Cel mai slab segment este cel al terenurilor, ca şi în alte oraşe din ţară. După spusele specialiştilor, terenurile industriale sunt cel mai puţin căutate, în timp ce tranzacţiile cu loturi pentru construcţii civile sunt rare, dar există.

„Nu se caută aproape deloc terenurile. Spre exemplu, am un lot într-o zonă bună din Piteşti, cu o suprafaţă de 680 mp, la 280 euro/mp şi nu mă întreabă nimeni de el. Un teren similar se apropia de 1.000 euro/mp în 2007-2008. Scăderea este mare, dar clienţii tot nu sunt interesaţi" exemplifică reprezentantul agenţiei imobiliare John.

„Terenurile nu se caută pentru că nu sunt bani şi nu mai sunt investitori. Mai sunt câţiva care caută lot pentru casă, dar sunt foarte pretenţioşi. Cele mai căutate zone de lângă Piteşti sunt Ştefăneşti (20-40 euro/mp) şi Bradu (20-35 euro/mp), dar numai cu utilităţi" ilustrează reprezentantul Muntenia Invest Imobiliare.

Pe de altă parte, unii agenţi semnalează un interes crescut pentru loturile de teren din oraş, al căror preţ s-a micşorat simţitor în ultima perioadă.

„Sunt foarte căutate loturile din oraş, deoarece le-a scăzut preţul mult, iar cei care-şi doreau o casă în oraş se pot apropia să o cumpere. În cartierul Găvana, care este un fel de Pipera al Bucureştiului, preţul a coborât la 70-80 euro/mp; în Craiovei, la ieşirea spre Craiova - 50-60 euro/mp. În acelaşi timp, pentru terenurile din centru se cere un preţ de 300-500 euro/mp, dar nu s-a vândut nimic în ultima perioadă" afirmă Florin Stancu.

Preţul de închiriere este dictat de firmele din zonă

Cei mai mulţi chiriaşi sunt angajaţi ai companiilor cu activitate în zonă. Dar chiar şi aceştia au un buget în care trebuie să se încadreze, situaţia nu mai este ca acum câţiva ani, când preţul nu avea nicio importanţă.

Chiria medie pentru un apartament mobilat, care poate diferi în funcţie de mulţi factori:

• Garsonieră - 130 euro/lună
• Apartament cu două camere -200 euro/lună
• Apartament trei camere -250 euro/lună

Citeşte şi despre piaţa imobiliară din


29 July 2011