Piaţa spaţiilor industriale a fost dominată de producţie în primele luni ale acestui an, sector ce a devenit unul dintre cei mai importanţi factori de creştere a PIB-ului în România. O serie de companii străine şi-au extins liniile de producţie în ţara noastră, astfel că activitatea imobiliară din acest segment a fost intensă, subliniază cel mai recent raport CBRE.

26021-industrial.jpg„Piaţa industrială din România prezintă în continuare interes pentru investitori şi se estimează că aproape 50% din volumul investiţiilor directe va fi absorbit de către sectorul industrial până la sfârşitul anului”, arată Marian Orzu, Head of Industrial Department CBRE România.

Mai multe companii internaţionale şi-au extins deja liniile de producţie din România, devenind importante unităţi exportatoare, în special deoarece stabilitatea randamentului prime din zona Capitalei susţine potenţialul investiţional al sectorului industrial şi logistic. Însă, activitatea pe piaţa locală a fost afectată atât de instabilitatea politică, dar şi de extinderea procesului de finalizare a tranzacţiilor, motiv pentru care cererea pentru spaţii industriale a înregistrat descreşteri pe întreg teritoriul ţării. În zona Bucureşti, s-au tranzacţionat numai 9.400 mp în semestrul II, iar la nivelul întregii ţări, cererea a scăzut cu aproximativ 56% faţă de primăvara anului trecut.

Zona Capitalei a înregistrat cel mai mare nivel al tranzacţiilor între lunile aprilie şi iunie, însă în primul semestru al acestui an judeţul Cluj a dominat topul, cu 70% din totalul tranzacţiilor, însumând peste 47.800 mp, dintre care 12.000 mp reprezintă tranzacţii directe.

  • La nivel naţional s-a înregistrat un număr total de 16 tranzacţii, cu o suprafaţă medie de 3.300 mp
  • Cele mai mari tranzacţii au fost vânzarea fabricii Nokia către producătorul de electrocasnice De’Longhi (35.000 mp) şi închirierea de către Draexlmaier a 2.400 mp în Olympian Park Braşov

Investiţii pe piaţa spaţiilor industriale s-au înregistrat în judeţele Cluj (Turda, Jucu, Luna), Dâmboviţa, Dolj, Timiş, Prahova şi Bihor. Stocul de spaţii industriale din zona Bucureştiului a rămas la acelaşi nivel ca în primele luni ale acestui an, dar va creşte până la finalul lui 2012 cu încă 45.500 mp.

Chiria de referinţă a rămas la acelaşi nivel cu cel înregistrat în lunile precedente. Pentru suprafeţe între 500 mp şi 1.000 mp, chiria de referinţă variază între 4 şi 4,2 euro/mp. Din totalul tranzacţiilor din primul semestru al anului, 69% au avut o suprafaţă sub 1.000 mp.

  • În zona Bucureştiului, atât chiria medie cât şi cea prime pentru spaţii industriale au rămas stabile, la 3,75 euro/mp, respectiv 4,1 euro/mp
  • Chiria prime din Capitală continuă să fie printre cele mai mici din Europa Centrală şi de Est, unde proprietăţi prime din Praga, Budapesta sau Belgrad se închiriază pentru 4,5 euro/mp

Randamentul prime pentru zona Capitalei a rămas stabil, la 10,25%, şi este unul dintre cele mai ridicate din Europa Centrală şi de Est. Spre exemplu, în Praga randamentul prime a ajuns la 8%, iar în Budapesta este de 8,5%. Această stabilitate, alături de localizarea geografică a României, demonstrează potenţialul investiţional al sectorului industrial şi logistic.

CITEȘTE ȘI: Apartamente pe două etaje la 50.000 euro, pentru clienţi cu bugete mici şi fără prejudecăţi

 

 

15 August 2012