Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (FNGCIMM) va aloca 12-13% din totalul de bani destinat programului "Prima Casa" construirii de locuinte noi, ne-a declarat presedintele fondului, Aurel Saramet.

Potrivit unui raport al Regatta, doar un sfert din locuintele incepute in Bucuresti in perioada 2006-2008 au fost finalizate.

"Un procent de 12-13% din intreaga suma, adica aproximativ 100 milioane lei, va fi directionat catre segmentul constructiilor, catre locuintele ce urmeaza a fi construite. Astfel dorim sa sustinem domeniul constructiilor, cu efecte antrenante in economie.

Nu sunt convins ca vom mai avea de unde sa majoram acest procent, daca se va consuma", ne-a explicat Saramet. Potrivit acestuia, pana in prezent au fost analizate circa 6.050 de dosare. Insa, acest lucru nu inseamna ca au fost acordate 6.000 de credite, afirma consultantul imobiliar Radu Zilisteanu.

Bancile au dat doar 3.000-4.000 de credite, care in majoritate au fost folosite pentru achizitionarea de locuinte vechi, intrucat acestea s-au incadrat foarte bine in program, din punct de vedere al pretului. In plus, oamenii au rezerve fata de dezvoltarile noi", ne-a precizat Zilisteanu.

Analistul ne-a mai declarat ca sunt voci in piata care si-au exprimat temerea ca programul "Prima Casa" va fi sistat dupa alegerile prezidentiale.

"Programul a pornit de la inceput prost, pe parcurs a avut foarte multe poticneli si s-ar putea ca urmatorul guvern sa considere ca si-a incheiat misiunea electorala si sa-l sisteze", ne-a explicat Radu Zilisteanu.


Sursa

27 October 2009