Preţul unui apartament nou, pentru clasa medie, ar trebui să fie de maxim 275 de euro pe metru pătrat . Potrivit omului de afaceri piaţa imobiliară nu se poate debloca până când dezvoltatorii imobiliari nu se vor obişnui cu un adaos de maxim 10%.

Un apartament nou nu are voie să coste mai mult de 275 de euro pe metru pătrat pentru ca fiecare familie să şi-l poată permite, susţine omul de afaceri Silviu Prigoană. Potrivit acestuia un metru pătrat construit nu costă, în prezent, mai mult de 250 de euro metrul pătrat. La aceasta sumă se adaugă beneficiul dezvoltatorului de maxim 10% "decent pentru orice companie din domeniu".

Dacă se ia în considerare că o suprafaţă de 60 de metri pătraţi îi este suficientă unei familii cu doi copii aceasta înseamnă că un imobil de acest tip ar trebui să poată fi cumpărat cu 16.450 de euro. Şi pentru că nu oricine dispune de aceşti bani, soluţia este cumpărarea apartamentului pe credit. Încă o dată, Silviu Prigoană face calcule. "N-o zic eu, o zic cărţile de management şi asta e valabil şi în China şi în America şi în România. Ratele lunare la un credit pe 25 de ani pentru achiziţia unui apartament nu trebuie să depăşească 33% din salariul mediu pe economie. Atenţie! Sunt calcule făcute de alţii mai deştepţi decât noi conform cărora nu poţi avea o viaţă decentă dacă plăteşti la creditul pentru casă mai mult de o treime din indicatorul ăsta, salariul mediu net pe economie. Ar trebui să renunţi la alte chestii, se deformează bugetul familial şi atunci viaţa devine un chin, cu multe lipsuri", afirmă omul de afaceri.

La o valoare aproximativă de 1.500 de lei a venitului mediul salarial net din România ar rezulta că rata lunară pe care o plăteşte o familie nu trebuie să sară de 500 de lei adică 120 de euro. Centralizând toate datele într-un calculator de credite a rezultat că la un credit imobiliar de 16.450 de euro pe 25 de ani puteţi beneficia de o DAE de 6,8% pe an. La sfârşitul acestei perioade veţi fi plătit de două ori mai mult pe apartament respectiv 33.000 de euro.

Deşi calculul pare neverosimil, Silviu Prigoană spune că s-ar putea să-l vedem transformat în realitate mai repede decât credem. "Piaţa imobiliară nu se dezmorţeşte. Este doar o iluzie. Nu e vorba că nu există cerere. Piaţa poate înghiţii un număr enorm de apartamente nou construite, dar trebuie să fie accesibile pentru populaţie. Astea ar fi nişte preţuri normale pentru că atunci s-ar putea întâlni nevoia de finanţare a băncilor cu bonitatea românilor. Ceea ce s-a întâmplat în 2007-2008 atunci când se vindeau apartamente cu 2.500 de euro metrul pătrat, la randamente de 1.000%, nu vom mai vedea niciodată. De fapt, întreaga planetă nu va mai reveni la ceea ce era acum doi ani, înainte de recesiune", arată omul de afaceri.





Sursa

29 April 2010