Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Stațiunea românească ce taie răsuflarea străinilor, de mai bine de 150 de ani: Sovata

Publicat: | Autor: Mihaela Ochiană, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 10486

Stațiunea Sovata este cunoscută, la nivel internațional, de mai bine de 150 de ani, și încă se află în topul preferințelor turiștilor străini. Românii însă, par să nu aprecieze spectacolul natural al zonei la adevărata valoare. Este drept, unul dintre motive este faptul că zona nu este dezvoltată în așa fel încât să ofere turiștilor condiții înalte de cazare, dar punctele de atracție naturale sunt atât de frumoase încât merită drumul. 

sovataAtunci când vine vorba despre Sovata, cei mai mulți români se gândesc la o stațiune de tratament. Dar acest lucru este departe de realitate. Sovata este o stațiune în care vara, turiștii merg pentru răcoarea pădurilor de fagi, stejari, carpeni, ulmi, castani și brazi sau pentru lacurile sărate și cu apă dulce din zonă. Iarna, în Sovata se poate merge la ski, săniuș sau la o plimbare cu teleskiul. În orice sezon însă, turiștii pleacă impresionați de peisajele zonei, dar și de oamenii primitori ai zonei. 

Lacurile helioterme sunt cunoscute pentru efectul lor terapeutic, dar și pentru frumusețea lor. În zonă se găsesc în total șase lacuri sărate, și un al șaptelea, transformat în mlaștină. În aceste lacuri, la suprafață se găsește un strat de apă dulce, provenit din precipitații, care însă nu se amestecă niciodată cu apa sărată. Iar temperatura apei variază în funcție de acumularea căldurii solare în apa sărată”, explică Mariana Tudose, ghid turistic. 

lacul rosuToate lacurile sunt frumoase, dar două dintre ele sunt deosebite, prin raritatea lor. Lacul Roșu se numește așa din cauza culorii pe care o are. Acesta s-a format în urmă cu aproape 200 de ani, după o calamitate naturală: o bucată întreagă de munte s-a prăbușit, în urma unor ploi torențiale, și a blocat trei pârâuri, care apoi au scufundat o pădure. Încă mai pot fi văzute trunchiurile brazilor acoperiți de apă. Iar pentru cei care ajung la Lacul Roșu, la o distanță de aproximativ 80 km de Sovata, este imposibil să rateze Parcul Național Cheile Bicazului, care este format din serpentine amețitoare, printre stânci de calcar. În aceste stânci se găsesc și peșteri spectaculoase. 

Un alt lac ce trebuie menționat este Lacul Ana, singurul lac de origine vulcanică, din România.  Aflat la o altitudine de 946 m, lacul își completează apele numai din precipitații, iar puritatea apei se apropie de aceea a apei distilate.

muntele de sare praidDincolo de lacuri, un alt obiectiv turistic impresionant este muntele de sare. Aceste pornește din Praid și ajunge până în Sovata, pe o lungime de 1.600 de metri și o lungime de 500 de metri. Tot în Praid, la 10 kilometri de Sovata, se găsește și una dintre cele mai mari mine de sare din Europa, ale cărei începuturi istorice datează din epoca romană: Salina Praid. Pentru a ajunge în inima muntelui de sare, se merge cu autobuzul printr-un tunel lung de 1,5 kilometri, iar apoi se coboară 300 de trepte abrupte. Odată ajunși la destinație, turiștii descoperă un microclimat în care natura și civilizația se îmbină armonios. La o temperatură cuprinsă între 14 și 16 grade, adânc în muntele de sare, se găsesc cafenele, o bibliotecă, un loc de joacă pentru copii și spații de entertainment pentru adulți. 

ceramica de corundO altă destinație învecinată cu Sovata este Corund, una dintre cele mai mari și mai importante comune ale județului Harghita. Ceea ce face acest loc spectaculos este faptul că fiecare gospodărie este un atelier de olărit – expoziție cu vânzare. Pentru oricine caută suvenirul perfect, acesta este un loc care nu poate fi ratat.

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:

Ai un comunicat de presă de publicat?

 

RSS
Primeste stirile pe e-mail
OFERTE RECOMANDATE
Romana , SC: 113 mp, 5 cam.
Berceni , SC: 70 mp, 3 cam.
Vitan , SC: 130 mp, 3 cam.
gama300_250.jpg
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre
Adrian Niculescu
Ilias Papageorgiadis

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video