Numărul solicitărilor de credite ipotecare aprobate a crescut, pentru prima dată în ultimii patru ani. Acesta este un alt semn de stabilizare a pieţei imobiliare din Spania, potrivit specialiştilor, ce a apărut ca o consecinţă faptului că au urcat simţitor investiţiile străine în sectorul real estate.

34555-r4y9.jpgBăncile spaniole relaxează condiţiile de creditare, iar încrederea populaţiei pare să revină, după şase ani grei. Numărul dosarelor aprobate bănci a urcat cu 2% în luna martie a acestui an, faţă de aceeaşi perioada a lui 2013, anunţă Institutul Naţional de Statistică din Madrid. Deşi ar putea părea o veste nesemnificativă, specialiştii subliniază că este prima creştere înregistrată din aprilie 2010 şi până acum. Mai mult de atât, valoarea totală a împrumuturilor acordate de bănci a urcat cu 16%, aceasta fiind prima creştere înregistrată din anul 2007 şi până în prezent.

Principalul motiv pentru care spaniolii prind din nou curaj să îşi plaseze economiile în sectorul real estate este revenirea economică graduală a ţării, resimţită de toate categoriile sociale. Ca dovadă, rata şomajului scade constant, deşi încă se află la unul dintre cele mai ridicate niveluri înregistrate în Uniunea Europeană.

  • În luna mai a acestui an, rata şomajului a fost de 25,1% (faţă de 26,7%, în luna ianuarie), potrivit datelor furnizate de Eurostat
  • Numărul tranzacţiilor de pe piaţa rezidenţială a urcat cu 48% în primele trei luni ale lui 2014, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut

În acelaşi timp, preţul locuinţelor continuă să coboare, însă într-un ritm mult mai lent faţă de anii anteriori. În primele luni ale lui 2014, valoarea poprietăţilor a scăzut cu 3,5% faţă de începutul anului trecut, acesta fiind cel mai mic declin al ultimilot trei ani, potrivit datelor Ministerului Lucrărilor Publice.

„Spania a trecut de punctul critic. Redresarea economică a început în a doua jumătate a lui 2013 şi s-a consolidat în primul trimestru al acestui an. Economia a înregistrat cel mai rapid ritm de creştere din anul 2008 încoace. Toate semnalele indică sfârşitul perioadei declin a activităţii economice”, se arată în cel mai recent raport al Fondului Monetar de Investiţii (FMI).

Nu în ultimul rând, analiştii şi jucătorii din industrie sunt entuziasmaţi de faptul că, de-a lungul lui 2013, investiţiile străine în segmentul rezidenţial spaniol au fost la cel mai ridicat nivel al utimilor nouă ani (6,45 miliarde dolari), în creştere cu 16% faţă de anul precedent, potrivit datelor Băncii Naţionale a Spaniei. Peste 15% dintre cumpărătorii străini au venit din Anglia, urmaţi de francezi (aproape 10%), ruşi (circa 8,5%) şi belgieni (peste 7%).

VEZI ŞI ALTE INFORMAţII PE ACEEAŞI TEMĂ:

 

10 July 2014