Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a prelungit cu trei luni perioada de depunere a dosarelor de finanțare în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate, neracordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice. Astfel, potrivit dispoziției nr. 486/09.07.2019, noul termen limită este 11 octombrie 2019.

42462-panouri-solare.jpgSuma alocată acestei sesiuni de finanțare este de 230 de milioane de lei. AFM suportă integral costurile pentru instalarea sistemelor fotovoltaice, în condițiile în care fiecare gospodărie poate primi cel mult 25.000 de lei (inclusiv TVA). Finanțarea acordată de stat este nerambursabilă și va fi acordată eșalonat, în funcție de gradul de realizare a lucrărilor.

O gospodărie poate beneficia de finanțare o singură dată. De asemenea, în cadrul unei sesiuni de finanțare, fiecare solicitant poate depune o singură cerere de finanțare pentru o parte sau pentru toate gospodăriile cuprinse în lista potențialilor beneficiari publicată pe site-ul AFM.

Programul se adresează gospodăriilor izolate, neracordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice, iar lista unităților administrativ-teritoriale în care au fost identificați potențiali beneficiari a fost publicată pe site-ul AFM.

Scopul programului îl reprezintă creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin producerea de energie electrică din surse regenerabile la locuințele situate la cel puțin 2 km față de rețeaua națională de distribuție a energiei electrice și prin reducerea utilizării combustibililor convenționali.

15 July 2019