Foştii proprietari ale căror imobile au fost preluate abuziv de regimul comunist ar trebui să primească în total 21 de miliarde de euro ca despăgubiri, însă Fondul Proprietatea are un capital social mult mai mic, susţin urmaşii industriaşului interbelic Max Ausnit.

20815-steve_ausnit_bd9bfcc91b.jpgAflat într-un proces de lungă durată cu statul român pentru a obtine despăgubiri pentru pentru fosta societate Uzinele Metalurgice Titan Nădrag Calan (TNC), deţinută de tatăl său, Steven Ausnit acuză „practicile păguboase" ale Autorităţii Naţionale pentru restituirea Proprietătilor (ANRP).

Max Ausnit, cunoscut drept „Regele de Fier", s-a născut la Galaţi în 1887, a creat Uzinele TNC din Galaţi, o turnătorie de oţel la Oţelu Roşu, mai multe filiale, cum ar fi Magazinele Unite, Socomet si altele, cu aproximativ 10.000 de angajaţi. Fiul lui Max Ausnit, respectiv Steven Ausnit, astăzi în vârstă de 87 de ani şi nora acestuia, Nuria Gimeno Ausnit, se luptă din 2001 pentru a obţine despăgubiri pentru fosta societate TNC.

Potrivit datelor publicate de ANRP, statul român deţinea în iunie 2011 acţiuni reprezentând 12,39% din capitalul social al Fondului Proprietatea S.A. Potrivit datelor publicate în august, Fondul Proprietatea S.A. avea capital social subscris de 13,7 miliarde de lei şi un capital social vărsat de numai 13.4 miliarde de lei, deoarece statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, nu a vărsat integral capitalul social subscris.

„Suntem nevoiţi sa infruntăm riscul de a nu mai avea la dispoziţie niciun mijloc de despăgubire deşi, potrivit actelor emise de către autorităţile statului şi hotărârilor instantelor judecătoreşti, suntem îndreptăţiti la aceste măsuri reparatorii", a declarat Steven Ausnit.

Numărul persoanelor indreptăţite care au, la acest moment, cereri si dosare de restituire în curs de soluţionare se ridică la cateva sute de mii, potrivit datelor statistice furnizate Curţii Europene a Drepturilor Omului chiar de către Guvernul Romaniei. Din acest raport, potrivit estimărilor statului român, fondurile necesare pentru a acoperi suma despagubirilor se ridică la 21 miliarde de euro.

Potrivit lui Ausnit, numărul de acţiuni deţinute de statul român în capitalul social al Fondului Proprietatea S.A. nu este suficient pentru acordarea despăgubirilor faţă de toate persoanele îndreptăţite la o astfel de formă de despagubire iar, ţinând cont de ritmul de acordare a despăgubirilor, este foarte probabil ca ele să se epuizeze foarte curând. Ausnit mai crede că statul român ar trebui sa ia în considerare majorarea participaţiei sale la capitalul social al Fondului Proprietatea, astfel încât să asigure continuitatea acestui sistem de despăgubire - singurul aflat la dispoziţia persoanelor îndreptăţite.

Fiul celebrului industriaş interbelic Max Ausnit, a recuperat deja o parte din proprietăţi, cea mai cunoscută fiind un palat din Bucureşti pe care i l-a vândut lui Gigi Becali.

 

Sursa

8 September 2011