Mall-urile nu mai sunt de multă vreme simple centre comerciale. Oamenii merg la mall şi dacă vor să vadă un film, şi dacă se întâlnesc cu un prieten la o bere, şi dacă vor să mănânce ceva, să joace bowling sau să-i ducă pe cei mici la un loc de joacă. Iar dacă există cerere, dezvoltatorii nu stau pe gânduri şi vin cu oferte.

Aşa se face că, în Bucureşti numărul mall-urilor a crescut mult în ultimii ani, iar investitorii nu s-au ferit să construiască astfel de centre comerciale la distanţe relativ mici faţă de cele deja existente.

Aşadar, s-a ajuns în situaţia în care unele cartiere au două sau chiar trei mall-uri, iar altele nici măcar unul.

Fără doar şi poate, locuitorii din Berceni sunt cei mai avantajaţi, pentru că au trei mall-uri aproape: Grand Arena, Sun Plaza, care a fost inaugurat anul trecut, şi City Mall, situat la limita cartierului cu zona Eroii Revoluţiei.

Pe locul al doilea în clasament se situează, la egalitate, cartierele Drumul Taberei şi Militari, fiecare cu câte două asemenea centre comerciale. În Drumul Taberei se află Plaza România şi Afi Palace Cotroceni, dealtfel cel mai mare mall din Capitală, care şi-a deschis porţile în 2009. Pe de altă parte, locuitorii cartierului Militari au la dispoziţie Militari Shopping Centre şi Fashion House Outlet Centre.

Poziţia a treia în top este ocupată de cartierele Vitan, Rahova, Băneasa şi zona centrală. În Vitan se află primul mall construit în Bucureşti - Bucureşti Mall, în Rahova există Liberty Centre, în Băneasa - Băneasa Shopping City, iar în centru - Unirea Shopping Centre.

Există însă şi cartiere ai căror locuitori trebuie să parcurgă distanţe mari pentru a merge la mall. Este cazul unor zone precum Crângaşi, Dristor, Pantelimon, 13 Septembrie sau 1 Mai.


2 August 2010