Târgul imobiliar care se va deschide începând de joi, 26 martie anunţă preţuri bombă pentru locuinţe noi: apartamente de două camere cu preţuri de 10.500 euro + tva  (în regim time sharing) în Mamaia, iar în Bucureşti garsoniere între 30.000 şi 60.000 euro, apartamente de două camere între 45.000 şi 100.000 euro, apartamente de trei camere începând de la 68.000 euro.

Apartamente de 10.500 EURODezvoltatorii s-au înghesuit să-şi aducă ansamblurile la târg, susţin organizatorii, fiind nevoie ca spaţiul expoziţional să fie extins cu încă 30% faţă de capacitatea iniţială.

În total, vor fi prezente peste 50 de firme care vând case apartamente noi. 

"Majoritatea ofertelor au coborât ca preţuri sub 900 de euro/mp, ceea ce era inimaginabil până acum câteva luni, iar pentru vizitatorii târgului, dezvoltatorii au gândit promoţii cât mai atractive: reduceri între 10% şi 40% din preţul de vânzare din ultimele luni, facilităţi financiare cu posibilitate de acordare de rate prin contracte notariale direct de la dezvoltator sau parteneriate cu instituţiile bancare", declară Vlad Vlăsceanu.VIDEO

 

 

TIMON se desfăşoară între 26 şi 29 martie la Word Trade Center, Bucureşti.

 

 

 

25 March 2009