Clienții aflați în căutarea unei locuințe în București și împrejurimi vor găsi, în cadrul Târgului Imobiliar Project Expo, numeroase opțiuni, pentru orice gusturi și buget. Expozanții vin atât cu oferte pentru cei care vor să contracteze un credit prin programul Prima Casă, dar și pentru clienții care vor să achite în rate la dezvoltator sau pentru cumpărătorii cu buget generos.

35070-targ.jpgClienții interesați de achiziția sau de închirierea unei locuințe în Capitală sau în împrejurimi pot studia numeroase oferte, în cadrul celor două mari târguri imobiliare organizate în a doua jumătate a lunii septembrie.

Târgul Imobiliar Project Expo – are loc la Sala Palatului, între 19 și 21 septembrie. Această ediție aduce în același loc extremele pieței imobiliare: aici își pot găsi o locuință atât clienții care au la dispoziție un buget restrâns, cât și cei care alocă sume generoase închirierii sau achiziției unui cămin.

„Pentru că toamna este anotimpul în care locuințele de închiriat sunt la mare căutare, Târgul Imobiliar Project Expo aduce la standurile sale și companii care oferă garsoniere și apartamente dedicate studenților în căutarea unui cămin provizoriu. Astfel, se vor găsi garsoniere de închiriat cu prețuri care pleacă de la 100 euro/lună. La polul opus se află o vilă al cărei preț lunar de închiriere se ridică la 15.000 euro”, precizează organizatorii evenimentului ce se va desfășura la sfârșitul acestei săptămâni.

  • Cea mai ieftină vilă din cadrul Project Expo costă 50.000 euro. Aflată în Corbeanca, în ansamblul Flamingo Park, casa are o suprafață de 125 mp (două dormitoare, un living și trei băi)
  • Cea mai scumpă proprietate din cadrul târgului are un preț de 3,3 milioane euro. Casa cu 13 camere se află în zona Piața Victoriei

Potrivit organizatorilor, la târgul de la Sala Palatului vor participa numeroși dezvoltatori de ansambluri rezidențiale, dar și principalii finanțatori ai cumpărărării și construcției de locuințe – băncile. De asemenea, vizitatorii se vor bucura de oferte speciale valabile doar pe perioada desfășurării acestui eveniment cu intrare liberă.

Târgul Național Imobiliar (TNI) – va fi organizat la Palatul Parlamentului, între 26 și 28 septembrie. Pe durata a trei zile, aici se vor reuni profesioniști din mai multe domeniile imobiliar, financiar-bancar și construcții, pentru a se conecta cu potențiali parteneri, investitori, presa de specialitate și utilizatori finali.

Păstrând tradiția ultimilor opt ani, IMOPEDIA.ro va fi partenerul principal al acestui eveniment și va ocupa standul numărul 1. Cu această ocazie, se va relua proiectul „Harta Proprietăților Imobiliare”, ce s-a bucurat de un uriaș succes, în cadrul ediției din primăvară – cele mai interesante oferte imobiliare din București au fost prezentate în mod inedit, la standul IMOPEDIA.ro. Vizitatorii au fost atrași aici de locuințe vechi și noi, din toate zonele și sectoarele Capitalei, atât pentru cei cu venituri generoase, cât și pentru cei cu buget restrâns. AFLĂ MAI MULTE DETALII! 

CITEȘTE ALTE ARTICOLE:

18 September 2014