Locuinţele noi se vând bine în cartierul Tei. Oferta este variată, iar cumpărătorii se orientează spre această zonă a Capitalei atraşi de verdeaţa şi liniştea locului. Diferenţele de preţ dintre locuinţele vechi şi cele noi sunt destul de mari, şi asta în primul rând din pricina suprafeţelor, apartamentele noi fiind mult mai spaţioase.

29137-dscn5856.jpgCartierul Tei reprezintă un mix de locuinţe. În zonă găsim de la garsoniere si apartamente cu două camere confort doi până la ansambluri cu apartamente de sute de mii de euro şi vile. Și tot aici sunt de vânzare case bătrâneşti care au o fâşie de teren şi preţuri ce pornesc de la 60.000 euro şi pot ajunge la 100.000 euro, în funcţie de suprafaţa terenului. Altfel spus, Tei este un loc unde toată lume îşi poate găsi o locuinţă.

“Tei este o zonă vizată atât de studenţi datorită Facultăţii de Construcţii, cât și de angajaţii marilor companii sau de oamenii de afaceri care îşi doresc să locuiască în ansamblurile rezidenţiale din zonă” spune Iuliana Dragomir, Broker Imobiliar Casa TransImob.

Apartamentele vechi, mai puţin interesante decât cele noi

“Avem trei tipuri de blocuri vechi. Sunt blocurile construite în perioada 1970-1975, stradal pe Lacul Tei şi adiacent bulevardului. Mai sunt imobilele construite între 1980-1982 în partea dinspre Maica Domnului, Teiul Doamnei şi mai avem blocurile ridicate în anii ’90 în partea dinspre Parcul Circului” susţine un alt agent specializat pe aceasta zona.

Preţ mediu pentru locuinţele vechi

Garsoniere  – 41.000 euro
Apartamente două camere – 59.000 euro
Apartamente trei camere – 84.000 euro
Apartamente patru camere – 94.000 euro
Sursa: IMOPEDIA.ro

Piaţa locuinţelor noi, extrem de dinamică

Cele mai cunoscute ansambluri rezidenţiale noi din zona Tei sunt: Emerald Residence, Estia Residence şi Lacul Tei 31-33.

“Mai sunt multe imobile de mici dimensiuni, de maximum patru etaje, acestea se vând cel mai bine. Sunt blocuri înalte pe marile bulevarde şi pe străzile principale, însă între careurile de blocuri sunt foarte multe case şi pe unde s-a găsit o bucată de teren, unde a fost o casă veche a fost demolată şi s-a construit un bloc cu trei-patru etaje” explică agentul imobiliar.

Preţ mediu pentru locuinţele noi

Garsoniere – 50.000 euro
Apartamente două camere – 102.000 euro
Apartamente trei camere – 163.000  euro         
Apartamente patru camere – 221.000 euro           
Sursa: IMOPEDIA.ro

“Cât priveşte preferinţele celor care sunt interesaţi de achiziţia unei locuinţe în cartierul Tei, pot spune că aproape jumătate dintre vizitatorii noştri caută apartamente cu două şi trei camere, indiferent că sunt vechi sau noi. Din datele portalului IMOPEDIA.ro mai reiese că doar 10% dintre bucureşteni ar dori să achiziţioneze o garsonieră în zona Tei. Numărul celor care se orientează spre apartamente patru camere este nesemnificativ” declară Răzvan Muntean, General Manager IMOPEDIA.ro.

Avantaje vs dezavantaje

Unul dintre principalele avantaje ale cartierului este faptul că locuitorii au acces la Parcul Tei, Parcul Plumbuita, Parcul Circului, dar şi la lacurile din apropiere.

„Tei este o zonă cu numeroase mijloace de transport în comun. Aici găsim tot ceea ce avem nevoie: magazine, supermarket-uri, farmacii, bănci, şcoli şi grădiniţe. De asemenea, să nu uitam ca este zona unde găsim multe cluburile de lux ale Bucureştiului. Singurul dezavantaj este zona veche, cu case care nu au un aspect prea frumos, dar care cu timpul se vor schimba şi vor lua şi acestea un alt aspect” conchide Iuliana Dragomir.

CITEȘTE ȘI: Noua “Prima Casă” va lovi serios în piaţa locuinţelor vechi, iar preţul imobilelor noi va creşte


 

23 January 2013