Piaţa terenurilor din Braşov este paralizată. Agenţiile sunt de un an în situaţia dureroasă de a nu avea cui ­vinde, deşi oferte sunt din belşug.

Singurii care se încumetă să plaseze bani în terenuri sunt cei care vor să îşi construiască o casă în viitorul apropiat. Dar ei sunt puţini şi pretenţioşi: vor preţuri infime. Unii chiar mai speră ca preţurile să mai scadă.

„Mai vindem un teren, poate două...", aşa începe Flavius Bostan, directorul agenţiei Eurodome Braşov, prezentarea pieţei. „Spre deosebire de anii trecuţi, când se cer orice fel de terenuri, acum se caută exclusiv terenurile pe care poţi construi în perioada imediat următoare. Nu se mai fac speculaţii, nu se mai fac investiţii pe terenuri situate în câmp sau cu un potenţial probabil de creştere", susţine Bostan.

Investiţiile importante lipsesc
Nimeni nu mai caută terenuri să ridice cartiere, malluri sau spaţii de birouri. Singurii cumpărători din acest moment caută terenuri mici, pe care să îşi construiască o casă acum, cât preţurile materialelor sunt încă jos. Dar ei nu se grăbesc. Cum piaţa nu arată niciun semn de redresare, îşi pot permite să caute încă oferta perfectă.
Suprafaţa cea mai probabilă în care poţi construi şi să fii aproape de oraş este zona Tractorul. O zonă de câmp în care s-au construit vile. Acolo se găsesc terenuri cu utilităţi la preţul cel mai convenabil. Este o margine de oraş, foarte aproape de centru", continuă Flavius Bostan.
Un teren bun cu utilităţi şi ieşire la asfalt costă cam 100 euro/mp. Cu doi ani în urmă era dublu.

Nimeni nu întreabă de terenuri pentru Prima Casă

Terenuri pentru Prima Casă se găsesc, dar nu în Braşov, ci în cartierele mărginaşe, la maximum 3-6 km de oraş. Dar pe piaţă nu s-a simţit niciun interes. În schimb, pretenţiile proprietarilor au scăzut.
Cine a cumpărat din 2005 încoace, poate să vândă acum în cel mai bun caz la preţul la care a achiziţionat. Unii au înţeles şi vând în pierdere, poate au alte businessuri sau alte probleme pe care să le rezolve. Alţii au rămas cu terenurile scoase la vânzare, fără speranţa că vor vinde", mai spune Flavius Bostan.
Chiar dacă sunt strânşi cu uşa, puţini sunt proprietarii de terenuri care aleg să lase preţul până într-acolo încât să iasă în pagubă.

Planul de ieşire din criză

Singura metodă de a ţine agenţiile imobiliare în viaţă este să vândă apartamente. Măcar aici, situaţia este ceva mai roz. Cereri există, mai ales pentru apartamentele cu două camere. Deja pe acest segment există şi o scumpire faţă de anul trecut. Comparativ cu lunile iunie-iulie 2009, când preţul era mic şi cererea inexistentă, costurile au mai crescut cu 10-15%, susţin reprezentanţii agenţiei Eurodome.




Sursa

5 May 2010