Mai mult decât imobiliare!!!!!!
 
Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Economia locală, impulsionată de artă: 7,5 milioane de euro, impactul TIFF în Cluj

Publicat: | Autor: Raluca Joiţa, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 699

Arta poate bani serioși, dacă lucrurile sunt organizate cu atenție. Peste hotare, exemplele pozitive sunt la tot pasul și, din fericire, încep să apară și la noi. Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) aduce Clujul în lumina reflectoarelor, ceea ce se resimte din plin și pe plan financiar: impactul economic al acestui eveniment valorează 7,5 milioane de euro, potrivit unui studiu realizat de Facultatea de Business din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”.

Deschidere TIFF 2015 foto Chris NemesUnul dintre cele mai bine văzute festivaluri de film din Europa Centrală și de Est, TIFF aruncă o altfel de lumină asupra României. Dar pe lângă îmbunătățirea imaginii, Festivalul Internațional de Film Transilvania impulsionează simțitor economia locală, impactul său economic ridicându-se la 7,5 milioane de euro. Cifra provine dintr-un studiu al Facultății de Business din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, care a analizat fondurile investite în economia locală pentru organizarea festivalului, taxele și impozitele locale generate de activitățile în directă legătură cu festivalul, dar și banii cheltuiți de participanți.

„TIFF a stabilit noi standarde în organizarea de evenimente la un nivel profesionist și a pus pe harta orașului noi spații pentru desfășurarea acestora, contribuind la dezvoltarea infrastructurii culturale. Festivalul a generat efecte importante în comunitate și prin educație, și prin implicarea în proiecte sociale. Era deja cunoscut faptul că TIFF a ajuns, în 15 ani, cel mai important brand cultural al orașului și unul din cele mai apreciate și respectate festivaluri de film din lume. Am fost însă curioși să vedem efectele TIFF asupra orașului dintr-o perspectivă de business, văzând numărul mare de invitați români și străini, precum și turiști, care vin anual la festival”, declară Tudor Giurgiu, președintele festivalului.

„Acest studiu ne permite să evaluăm în mod obiectiv valoarea pe care festivalul o aduce orașului în care a crescut și pe care îl consideră adevărata sa casă. Studiul UBB confirmă că TIFF este un brand local și un proiect cultural prioritar pentru oraș, iar cifrele demonstrează dezvoltarea economică pe care festivalul o generează: turiști, încasări și vizibilitate pentru toți partenerii noștri și pentru comunitatea locală în general”, declară Cristian Hordilă, managerul TIFF.

  • Ponderea clujenilor în totalul participanților la TIFF se situează între 81% și 85%, restul participanților fiind turiști din alte județe sau din străinătate. Aproximativ 20% dintre turiști sunt veniți pentru prima dată la Cluj datorită TIFF
  • Turiștii au venituri ridicate, peste medie, 48% dintre ei alegând să se cazeze la hoteluri și pensiuni pentru o perioadă de 3 sau 4 nopți, la un tarif mediu de 94,8 lei/noapte
  • În timpul petrecut în Cluj, 70% dintre turiști văd cel puțin 2 filme pe zi, iar 40% văd cel puțin 3 filme
  • 66% dintre turiștii atrași la Cluj de festival reprezintă o sursă de venituri pentru localuri sau magazine din oraș. Ei cheltuiesc în medie 57,6 lei/persoană pentru masa, la care se adaugă costul biletului la film și transportul

La încasările provenite direct de la vizitatori se adaugă sumele cheltuite de rezidenți, 80% dintre clujeni realizând și alte activități cu prilejul ieșirilor la film (aceștia plătesc, în medie, 49,5 lei pentru bunuri și servicii ca urmare a participării la un eveniment al festivalului). Totodată, majoritatea respondenților consideră că TIFF atrage investiții în oraș și încurajează localnicii să dezvolte noi activități economice, dar și că introduce problema infrastructurii pe agenda autorităților locale.

„Am lucrat doi ani la acest studiu, în 2014 și 2015, pentru că am dorit să verificăm validitatea rezultatelor de la ediție la ediție și să oferim o analiză cât mai corectă și concretă. Cercetarea confirmă impactul economic al festivalului și valoarea pe care acesta o aduce comunității, dar și aprecierea de care TIFF se bucură în rândul publicului cu un nivel înalt de educație”, explică conf. univ. dr. Adina Negrusa, coordonator al studiului realizat realizată cu suport logistic și tehnic oferit de UPC România și Samsung România.

Organizat anul acesta între 27 mai și 5 iunie, TIFF atrage cu preponderență participanți din categoria de vârstă 26-35 de ani, cu venituri peste medie și cu studii superioare (aproximativ 45% din total). Spectatorii sub 25 de ani reprezintă 27% din publicul festivalului, iar cei între 36 și 45 de ani aproximativ 15% din total. Pe toate grupele de vârstă, 86% din spectatorii TIFF sunt persoane care au cel puțin studii universitare.

CITEȘTE ȘI ALTE ARTICOLE:

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail

OFERTE RECOMANDATE
Iancului , SC: 280 mp
Magheru , SU: 50 mp, 2 cam.
Splaiul Unirii , SC: 95 mp, 3 cam.

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre
Adrian Niculescu
Ilias Papageorgiadis

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video