Chiar dacă, din fericire, case cu buletinul în Romania nu se mai pot achiziționa, dezvoltatorii care vor fi prezenți în cadrul tIMOn - Târgul Imobiliar Național au gandit pentru clienții lor facilități de plată care să înlesneasca achizițiile imobiliare. De la clasica plată cash cu discount mai mult sau mai puțin mare, trecând prin rate la dezvoltator sau prin tranșe de plată intinse pe câțiva ani de zile, dezvoltatorii care nu își permit astfel de facilități pentru clienții lor au gândit și semnat contracte de colaborare extrem de avantajoase pentru clienți, atât cu bancile cat și cu brokerii de credite, astfel încât alergarea după finanțare să nu mai fie una din grijile principale atunci când ne alegem o locuință.

Plata cash

Clasica negociere la achiziția de locuințe s-a făcut întotdeauna pe principiul «am bani cash». Dezvoltatorii spun însă, astăzi, că banii cash nu mai reprezintă neaparat un avantaj în negociere. „Tot bani cash primim și de la bancă, și tot în ziua în care se semnează contractul de vânzare-cumpărare. De obicei, o negociere de acest gen durează mai mult decât un credit, așadar nu reprezintă în mod necesar un avantaj. În acest moment, prețurile din piață sunt unele corecte, adaptate atât puterii de cumpărare cât și prețurilor de construcție. Din acest motiv, negocierile ieșite din comun din 2006 nu se vor mai întâmpla curând.”

Rate la dezvoltator

„Povestea ratelor la dezvoltator a luat amploare imediat ce a ânceput criza economică, în 2007 și a continuat câțiva ani buni. Dar aici cumpărătorii trebuie să aibă grijă. Să verifice de mai multe ori contractul de vânzare-cumpărare, să se asigure că firma dezvoltatoare va ramâne în piață mulți ani sau că fondul de investiții nu are programat un exit pe perioada ratelor. De asemenea, se întamplă ca, în general, pe perioada ratelor, dezvoltatorul  să își păstreze, prin contract, privilegiul vânzatorului, ceea ce înseamnă că, până la terminarea ratelor și semnarea noului contract de vânzare-cumpărare, locuința nu va putea fi vândută, închiriată sau ipotecată. Cu grijă mare, luând în calcul toate variabilele, pentru o anumită categorie de cumpărători, ratele la dezvoltator rămân singura variantă viabilă.” (Vlad Vlăsceanu, director tIMOn)

Protocoale cu băncile

Majoritatea dezvoltatorilor și agențiilor prezente la tIMOn au contracte de colaborare și protocoale semnate cu una sau mai multe bănci de renume. Aceastea presupun atât condiții mai avantajoase pentru clienți, cât și, într-un fel, tratament preferențial, aceasta însemnand că, în loc să stai la rând sau

 

să alergi de la o bancă la alta, ești așteptat la bancă și primit cu drag și repect. Poate părea puțin pentru cei care nu au încercat niciodată să obțină un credit, dar este extrem de mult, ca avantaj în timp și psihologic, pentru cei care au mai trecut prin aceasta poveste și stiu cât durează.

„Dat fiind faptul că în cadrul tIMOn facem lansarea oficială a vânzărilor, și că SwissLake este un proiect dedicat familiilor, am gandit multiple facilități de plată, astfel încât clienții să aleagă exact ce li se potrivește mai bine. În cadrul tIMon, avem disponibil sistemul de rate la dezvoltator, în stand va fi prezent și un broker de credite. În plus, avem și o înțelegere de finanțare cu BCR, care presupune un flux mai bun de transmitere a documentelor, răspuns mai rapid, ofițeri de credit dedicați.” (Alexandru Soare, senior broker SwissLake)

Scrisori de garanție pt avans

Pentru toate apartamentele achiziționate prin Imoteca – The Residential Experts, cumpărptorii au riscuri 0 în pivința avansului. Astfel, în schimbul sumei pe care o plătesc drept avans, aceștia primesc scrisori de garanție din partea băncii finanțatoare.

„Scrisoarea de garanție este o metodă folosită deja de mulți ani în alte țări. Noi considerăm că este un gest firesc, de curtoazie pentru cumpărători și sperăm pentru o funcționare sănătoasă a pieței rezidențiale, ca toți jucătorii din piață să adopte această metodă.” (Rafaela Nebreda, Imoteca)

100% din expozanții prezenți la tIMOn – Târgul Imobiliar Național, ediția 33, vor avea cel puțin una dintre facilitățile de plată enumerate. Târgul Imobiliar Național tIMOn începe joi, 19 aprilie 2018, în Piața George Enescu din București, la ora 10.00, și va fi deschis până duminică, 22 aprilie. Biletul de intrare costă 10 lei, în primele 4 ore de la deschiderea expoziției intrarea fiind gratuită.

16 April 2018