Omul de afaceri Ion Ţiriac crede că abia din 2014 se va mai îmbunătăţi situaţia economică a României. Acesta spune că, pentru ţara noastră, criza este departe de a se fi terminat. De asemenea, Ţiriac îi avertizează pe români să se pregătească de vremuri grele, deoarece altă opţiune nu există.

21845-ion_tiriac.jpegChiar dacă în urmă cu ceva timp, ţiriac declara că recesiunea va ajunge la final pentru România în 2012, acesta a revenit asupra declaraţiilor sale, într-un interviu difuzat de Realitatea TV. Omul de afaceri a declarat că a greşit când a spus că 2012 va fi anul în care criza va lua sfârşit.

Să sperăm că această criză nu ne va lovi din nou. Toată lumea este dependentă de Statele Unite. Tot ce se întâmplă acolo, se întâmplă şi în Europa după trei luni sau şase luni, iar tot ce se întâmplă în Europa vine şi în România după două luni. America este o ţară foarte bogată, o ţară care este obişnuită cu crizele. Ei au un avantaj enorm: ei tipăresc banii. Când au nevoie de bani, tipăresc mai mult şi intră mai mult în datorii. Pe de altă parte, Globul se îndreaptă spre o perioadă în care populaţia se va dubla în 30 de ani. Aici este o mare întrebare. Ce se întâmplă cu apa, în energia? Dar asta este departe de noi", a explicat Ion Ţiriac.

Eu am greşit. Am zis că ieşim din criză în 2012. Nu ieşim în 2012. Toată lumea să se pregătească să o mai ducem în spate, că nu avem de ales. Eu sper ca în 2014 să ne meargă mai bine", a adăugat el.

Despre efectele recesiunii mondiale în România, ţiriac spune că situaţia ar fi putut fi mult mai rea, dând ca exemplu o ţară mult mai puternică precum Spania.

Ne-a schimbat mult criza. Mai mult decât atât, criza a atins mult mai mult omul de afaceri. Pe mine m-a stupefiat faptul că politicul nu se gândeşte cum să faciliteze şi să împingă omul de afaceri, cel care dă de mâncare la mii de oameni. La noi şomajul e încă bun, dumneavoastră ştiţi că în Spania şomajul este 20%?"

Forţat de contextul economic, Ţiriac a concediat mii de oameni

Din cauza situaţiei economice, chiar şi omul de afaceri a fost nevoit să îşi concedieze din angajaţi. Dar deşi ar fi fost benefic pentru afacerile sale să dea mai mulţi oameni afară, acesta explică de ce nu a ales acest lucru.

Am dat afară cam o treime, mii. Dar cam jumătate din câţi trebuia să dau afară, am ţinut. Şi ştiţi de ce? Pentru că am investit ani de zile în şcolarizări. Eu îi dau afară acum, iar peste doi ani trebuie să-i angajez din nou şi mă costă de cinci ori atât. Este un calcul matematic", a povestit Ion Ţiriac.

Pe de altă parte, românul trebuie să înveţe ceea ce înseamnă morală şi fidelitate. Eu am avut oameni pe care i-am luat din şcoală, i-am pregătit extraordinar. I-a dat Gheorghiţă 50 de euro în plus şi, după ani şi ani, a plecat de la mine. Asta nu există în alte ţări", a adăugat el.

Această teorie a lipsei de fidelitate a angajatului român, a fost susţinută şi de Nadia Comăneci, prezentă în aceeaşi emisiune. Aceasta a explicat că angajatul american are o mentalitate uşor diferită faţă de cel european.

Se întâmplă şi în SUA, dar cei mai mulţi dintre cei care nu au această fidelitate, sunt veniţi din Europa. Americanul este mai fidel pentru că a crescut într-un loc, a învăţat acolo. Acea companie devine o familie. Şi acea atmosferă se pierde, locul unde ai crescut cu toată lumea şi unde te poţi ajuta", a explicat Nadia Comăneci.

Este o mentalitate rapidă de a câştiga bani. Adică eşti satisfăcut o perioadă scurtă, dar după aceea, îţi dai seama ce ai pierdut în partea cealaltă. Şi vin înapoi, dar nu-i mai priveşti aşa cum i-ai privit când făceau parte din familie", a mai spus ea.

CITEŞTE ŞI: Patriciu: Euro e pe moarte. Introducerea monedei a fost o măsură "abuzivă, inutilă şi nocivă"

27 September 2011