Datorita "ambiguitatilor" din procedurile stufoase stabilite de guvern
Aplicarea legilor proprietatii - o misiune aproape imposibila

Curentul - 08.08.2005
 

Autoritatile nu mai prididesc sa se laude cu "Regulamentul privind procedura de constituire, atributiile si functionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor, a modelului si modului (sic!) de atribuire a titlurilor de proprietate, precum si de punere in posesie a proprietarilor", aprobat zilele trecute de guvern.
Desi aduce o serie de clarificari, inclusiv impunerea unor termene precise si a unor amenzi usturatoare pentru cei care nu respecta noile reglementari, concluzia examinarii atente a acestui document stufos este una ingrijoratoare: vechile amplasamente ale terenurilor agricole si ale padurilor nu mai pot fi obtinute de fosti proprietari decat foarte greu, in conditii cu totul si cu totul speciale. In cazul terenului agricol, solicitantul trebuie sa faca dovada ca a depus o cerere, prin anii ´90, inaintea celui improprietarit intre timp cu terenul respectiv, lucru aproape imposibil, avand in vedere ca cei care au retrocedat terenul, ilegal, la vremea aceea au avut grija sa "stearga urmele". La randul lor, fostii proprietari de paduri vor trebui sa plateasca, la preturi actualizate, toate investitiile facute de stat (cabane, ocoale silvice, poduri etc.) pe suprafata ce urmeaza a le fi retrocedata.

Regulamentul de aplicare a legilor proprietatii este plin de ambiguitati care vor face zile negre, atat comisiilor care vor trebui sa-l puna in aplicare, cat mai ales celor indreptatiti sa-si revendice terenurile si padurile. Cel mai greu de solutionat vor fi litigiile dintre fostii si actualii proprietari de terenuri, paduri sau alte amplasamente, litigii nesolutionate de ani de zile de autoritatile locale, de cele mai multe ori din rea-vointa. Regulamentul este departe de a putea indrepta astfel de abuzuri, dar in anumite situatii ofera unele solutii si, sub amenintarea unor sanctiuni, obliga autoritatile sa rezolve, sub o forma sau alta, cazurile semnalate de fostii proprietari. Sunt introduse si cateva noutati "ciudate", dintre care se detaseaza posibilitatea de negociere, in termen de 90 de zile, a preturilor, intre actualul proprietar si fostul proprietar, mai ales in cazul padurilor.

Potrivit actului normativ adoptat de guvern, ultima zi in care se mai pot depune cereri de reconstituire a dreptului de proprietate este 21 septembrie 2005.

Termenul de depunere a cererilor - extrem de scurt

Stabilirea dreptului de proprietate se poate face doar la cerere, formulata de fiecare persoana indreptatita, personal sau prin

mandatar. Cand sunt mai multi mostenitori, cererea se poate face si in comun, fiind semnata de fiecare dintre ei. In cerere se vor mentiona toate datele despre solicitant, despre terenul - amplasamentul - in cauza, precum si orice alte date si documente necesare pentru stabilirea dreptului de proprietate, potrivit legii. La cerere se va anexa si declaratia prevazuta la art. 10 alin. (2) din Legea 18/1991, republicata. Cererea impreuna cu actele prevazute de lege se depun la Consiliul local in a carui raza teritoriala este situat terenul, fie personal, fie prin posta, pana cel mai tarziu la data de 21 septembrie 2005.

In cazul in care, dupa inregistrarea cererii, fostul proprietar prezinta probe doveditoare inainte de punerea in posesie, pentru suprafete mai mari avute in proprietate, reconstituirea se face pentru intreaga suprafata dovedita. Pentru toate acestea insa, termenul stabilit de guvern este foarte scurt, multi riscand sa nu-l poata respecta.

De regula, cei care au titluri de proprietate vor ramane cu terenul

Nici actuala legislatie nu va solutiona atribuirile abuzive de terenuri, pe interese, dar "reglementate" cu complicitatea diverselor autoritati si administratii locale. Astfel, zeci de mii de familii au pierdut terenuri in favoarea unor profitori care s-au acoperit "legal"cu titluri de proprietate. Art. 15 din Regulament aduce lamuriri in cazurile de acest tip, adica pentru situatiile in care s-au emis titluri de proprietate altor persoane, pe vechile amplasamente ale fostilor proprietari. Din nefericire, doar intr-un singur caz vechiul proprietar poate sa-si recapete amplasamentul avut. Comisia judeteana poate revoca titlul detinut de actualul "improprietarit" daca fostul proprietar dovedeste ca a depus cerere de retrocedare si a primit adeverinta in acest sens, in conditiile art. 27 alin. (2)2 din Legea 18/1991, inainte de emiterea titlului de proprietate in favoarea actualului detinator. Cererile celor in drept vor fi solutionate de catre Comisia judeteana in termen de 30 de zile de la inregistrare.

Este lesne de inteles insa ca cei care au retrocedat in anii ´90 terenul unor persoane care nu aveau acest drept au avut grija sa nu inregistreze cererile celor indreptatiti, astfel ca, azi, aceste cereri nu mai pot fi gasite, iar adevaratii proprietari vor ramane cu buzele umflate. De altfel, pentru acestia noile reglementari prevad o solutie compensatorie: in cazul in care fostului proprietar nu i se poate retroceda nici vechiul amplasament, nici un alt teren echivalent, atunci acesta va putea fi despagubit prin actiuni la controversatul Fond Proprietatea.

Proprietarii de paduri, obligati sa plateasca valoarea investitiilor facute de stat

Potrivit art. 61 al Regulamentului, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere se va face pe vechile amplasamente, din suprafetele de teren cu destinatie forestiera cuprinse in amenajamentele silvice si din terenurile cu destinatie agricola, acoperite cu vegetatie forestiera, gen pasuni impadurite, tufarisuri, zavoaie etc. Reconstituirea se va face avand in vedere structura de proprietate existenta la momentul deposedarii abuzive.

Sediile ocoalelor silvice si terenurile, pe care acestea se afla, pot trece in proprietate privata daca suprafata care se retrocedeaza este mai mare decat jumatate din suprafata administrata de respectivul ocol silvic, anterior retrocedarii in proprietate individuala sau in asociere cu alte persoane fizice sau juridice, si daca proprietarul le pastreaza destinatia. Schimbarea destinatiei sediilor, in cazul in care situatia avuta in vedere la retrocedare nu s-a schimbat, il obliga pe proprietar la plata pretului actualizat al constructiei catre fostul detinator care a facut investitia.

Potrivit art. 67, si constructiile gen cabane, refugii, poduri etc. pot fi restituite proprietarilor sau mostenitorilor acestora, dar doar in starea in care au fost preluate la confiscare, iar partea neamortizata din investitiile facute de catre stat sau de catre detinatorul actual va fi suportata de catre proprietarul care le-a revendicat. Acesta poate opta pentru plata investitiilor sau poate solicita un alt amplasament.

Petre Porea - Curentul

8 August 2005