Mai mult decât imobiliare!!!!!!
 
Mareste fontul | Trimite pe yahoo messenger | Trimite pagina unui prieten | Printeaza pagina

Top 10 – Cei mai bogați monarhi din lume

Publicat: | Autor: Raluca Joiţa, IMOPEDIA.ro | Numar afişări: 6029

Multe dintre capetele încoronate ale lumii dețin afaceri și investesc în diverse domenii, astfel că averile familiilor regale sporesc de la o generație la alta. Sumele impresionante de bani le permit suveranilor să își întrețină pasiuni costisitoare și stiluri de viață extravagante, dar și să se ocupe cu acte caritabile. IMOPEDIA.ro prezintă clasamentul celor mai bogați monarhi din lume (din punct de vedere al averii personale), potrivit analizelor Forbes.

10 Sultanul Qaboos al Omanului10. Sultanul Qaboos bin Said al Said al Omanului

  • Avere: 700 milioane dolari
  • Vârstă: 74 ani

Singurul fiu al sultanului Said bin Taimur și a prințesei Mazoon al-Mashani, Qaboos a urcat pe tron în anul 1970, în urma unei lovituri de palat, după care a declarat că tatăl său a abdicat de la tron. Beneficiind de susținerea guvernului britanic, Sultanul Qaboos a reușit astfel să scoată Omanul din izolare. Datorită lui, statul arab din sud-vestul Asiei s-a modernizat extrem de mult, întrucât banii proveniți din industria petrolului au fost investiți în infrastructură, educație și sănătate. Mai mult, Sultanul Qaboos a reușit să transforme Omanul într-un stat neutru, ce întreține relații diplomatice atât cu Iran, cât și cu SUA.

9 Printul Albert de Monaco9. Prințul Albert al II-lea de Monaco

  • Avere: 1 miliard dolari
  • Vârstă: 56 ani

Capul Casei Grimaldi, Albert al II-lea este fiul lui Rainier al III-lea de Monaco și al actriței Grace Kelly, având două surori – Caroline, Prințesă de Hanovra și Prințesa Stephanie. Conducătorul celui mai dens populat stat din lume deține numeroase bunuri imobiliare atât în Top 10 – Cele mai mici ţări din Europa Europa este unul dintre cele mai mici continente ale lumii, ce se întinde pe mai puţin de 7% din suprafaţa terestră a Pământului. Cu ... Principatul Monaco, dar și în Franța. De asemenea, prințul nu investește doar în real estate, ci și automobile de lux, fiind cunoscut pentru pasiunea sa pentru mașini. În plus, monarhul deține „Societe des bains de mer de Monaco”, ce administrează industria jocurilor de noroc și a entertainmentului din micul stat.

8 Regele Mohammed al VIl lea al Marocului8. Regele Mohammed al VI-lea al Marocului

  • Avere: 2,5 miliarde dolari
  • Vârstă: 51 ani

Al doilea dintre cei cinci copii ai Regelui Hassan al II-lea și ai Prințesei Lalla Latifa Hammou, Mohammed al VI-lea a urcat pe tron în anul 1999, după decesul tatălui său. Regele Marocului este cunoscut drept un om de afaceri priceput, bancher cu experiență, fiind totodată cel mai mare proprietar de terenuri din țară, cu cea mai însemnată producție agricolă. Familia sa deține una dintre cele mai mari averi din lume – numai administrarea celor 12 palate deținute aduce costuri zilnice de aproape 1 milion de dolari. Deși are cheltuieli uriașe, Regele Mohammed al VI-lea este cunoscut pentru lupta continuă împotriva sărăciei și a corupției.

7 Printul Hans-Adam II al Liechtensteinului7. Principele Hans-Adam al II-lea al Liechtensteinului

  • Avere: 3,5 miliarde dolari
  • Vârstă: 69 ani

Cel de-al 15-lea Principe de Liechtenstein este fiul Principelui Franz Josef al II-lea și al Contesei Georgina von Wilczek. Acesta este extrem de apreciat de populație, fapt demonstrat chiar și de referendumul din iulie 2012, când participanții la vot au respins cu o majoritate covârșitoare propunerea de a i se reduce puterea politică. Proprietar al instituției financiare LGT, principele Liechtensteinului este cel mai bogat monarh european, iar familia sa deține o avere estimată la circa 7,6 miliarde dolari. De asemenea, acesta este un recunoscut iubitor al artei și deține o colecție impresionantă de obiecte de valoare, multe dintre acestea fiind expuse publicului în cadrul Muzeului Liechtenstein, de la Viena.

6 Printul Azim al Bruneiului6. Prințul Azim al Bruneiului

  • Avere: 5 miliarde dolari
  • Vârstă: 32 ani

Cel mai în vârstă fiu dintre cei 12 copii ai Sultanului Hassanal Bolkiah, Prințul Azim este cel mai cunoscut membru al Casei Regale a Bruneiului, din cauza comportamentului său aventurier. Iubit de paparazzi, tânărul miliardar este faimos pentru petrecerile opulente pe care le organizează, la care invită vedete internaționale, printre preferatele sale fiind Mariah Carey, Janet Jackson sau Scarlett Johansson. Însă dincolo de reputația de petrecăreț, Prințul Azim este cunoscut pentru actele sale de caritate, donând sume uriașe unor organizații internaționale cu scopuri nobile.

5 Seicul Khalifa Bin Zayed Al-Nahyan5. Șeicul Khalifa bin Zayed Al Nahyan

  • Avere: 15 miliarde dolari
  • Vârstă: 66 ani

Șeicul Khalifa este unul dintre cei mai bogați conducători ai lumii, întrucât este președintele Emiratelor Arabe Unite și Emirul Abu Dhabi-ului, acestea fiind printre Top 10 – State cu cele mai mari rezerve de petrol Guvernul american estimează că rezerva de petrol a lumii se ridică la 1.350 miliarde barili. Analiza cantitatea netă de petrol existent care poate fi ... statele cu cele mai mari rezerve de petrol din lume (EAU deține 97,8 miliarde barili petrol, respectiv 6,65% din rezerva totală cunoscută la nivel mondial). Însă averea Șeicului Khalifa nu se bazează numai pe rezerve naturale – acesta controlează un fond de investiții cu bunuri în valoare de circa 627 miliarde dolari. În plus, potrivit estimărilor, averea familiei Al Nahayan se ridică la 150 miliarde dolari.

4 Regele Abdullah bin Abdul Aziz4. Regele Abdullah al Arabiei Saudite

  • Avere: 17 miliarde dolari
  • Vârstă: 90 ani

Aflat pe locul opt la nivel mondial între cei mai puternici oameni din lume, Regele Abdullah bin Abdul Aziz deține controlul asupra a aproape 20% din rezervele de petrol cunoscute ale lumii. Acesta a investit inteligent „petro-dolarii” în diverse ramuri ale economiei și a ghidat cu grijă Arabia Saudită de-a lungul recesiunii globale, astfel că țara nu a avut de suferit de pe urma dificultăților financiare. După ani de zile în care și-a adus emiratul între cele mai bogate state ale lumii, Regele Abdullah a fost nevoit să îl lase pe fratele său să se ocupe de afacerile țării, întrucât vârsta înaintată îl împiedică să își continue planurile mărețe.

3 Sultanul Hassanal Bolkiah Mu izzaddin Waddaul3. Sultanul Hassanal Bolkiah al Bruneiului

  • Avere: 20 miliarde dolari
  • Vârstă: 68 ani

Fiul cel mare al sultanului Omar Ali Saifuddien al III-lea, Hassanal Bolkiah Mu’izzaddin Waddaulah nu este doar Sultanul Bruneiului, ci și Prim-Ministrul țării, astfel că deține controlul absolut asupra micului stat. Averea impresionantă îi permite să susțină hobby-uri costisitoare, iar Sultanul Hassanal este cunoscut pentru excentricitățile sale – deține un palat mai mare decât Vaticanul (aproape 1.800 de încăperi), propriul Boeing 747, numeroase bunuri valoroase, dar și un parc de distracții rezultat în urma unei investiții de circa 1 miliard dolari. Mai mult, acesta este un pasionat al mașinilor de lux, iar colecția sa nu cuprinde doar câteva dintre cele mai scumpe mașini din lume, ci aproximativ 5.000 automobile.

2 Printul Alwaleed bin Talal Alsaud al Arabiei 2. Prințul Alwaleed bin Talal al Arabiei Saudite

  • Avere: 21,4 miliarde dolari
  • Vârstă: 59 ani

Nepotul Regelui Abdullah a fost adesea comparat cu Warren Buffet în ceea ce privește strategiile sale de investiții – viziunea acestuia în afaceri i-a dus averea pe culmi impresionante. Considerat a fi unul dintre cei mai mari investitori ai lumii, Prințul Alwaleed are foarte puțină putere politică, însă este un membru de vază al Familiei Regale a Arabiei Saudite și este considerat a fi cel mai influent arab din lume. Averea îi permite un stil de viață excentric, însă acesta este recunoscut și pentru actele sale caritabile de anvergură – unul dintre cele mai controversate gesturi ale sale a avut loc după atacurile de pe 11 septembrie, când Prințul Alwaleed a donat 10 milioane dolari primăriei New York-ului.

1 Regele Bhumibol Adulyadej al Thailandei1. Regele Bhumibol Adulyadej al Thailandei

  • Avere: 30 miliarde dolari
  • Vârstă: 87 ani

Regele Thailandei nu este doar monarhul cu cea mai mare avere personală din lume, dar este și suveranul cu cea mai lungă domnie din istoria țării sale. Aflat de 68 ani pe tron, acesta este șeful de stat cu cea mai lungă perioadă la conducerea țării din lume. Mare parte din averea sa provine investiții imobiliare, însă acesta și-a extins afacerile și în alte domenii (este unul dintre acționarii principali în companii precum Siam Cement sau Siam Commercial bank). Deși cheltuielile personale ale monarhului sunt păstrate departe de ochii publicului, specialiștii estimează că doar administrarea palatului său îi costă anual 500 milioane dolari (respectiv de 10 ori mai mult decât cheltuiește Familia Regală britanică).

CITEȘTE ȘI ALTE TOPURI INTERESANTE:

Voteaza articolul:
| Aprecierea vizitatorilor:

Ai un comunicat de presă de publicat?

 
RSS
Primeste stirile pe e-mail

OFERTE RECOMANDATE
Baneasa , SC: 390 mp
Prelungirea Ghencea , SC: 50 mp, 1 cam.
TOPURI IMOPEDIA.ro
Cele mai noi comentarii
Cele mai citite stiri
Cele mai comentate stiri
Top Likes

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar pe ghid.imopedia.ro

Blog RUN
Adrian Crivii
Gabriel Alexandru
Dragos Dragoteanu
Daniel Dobre
Adrian Niculescu
Ilias Papageorgiadis

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar pe media.imopedia.ro

Ştiri imobiliare
Analize imobiliare
Evenimente imobiliare
Ghidul Prima Casă
Știri Prima Casă
Comunicate de presă
Arhiva video