Ansamblu imobiliar in zona de SudZona  de Sud a fost una dintre revelaţiilor dezvoltatorilor, pe timp de criză. Terenurile ieftine, poziţionarea bună din oraş şi preţurile mici din zonă au fost argumente decisive atunci când aceştia au început construcţia.

Zeci de şantiere sunt, în momentul acesta, în plină dezvoltare acolo, iar preţurile locuinţelor noi concurează cu cele ale apartamentelor vechi. Pentru o imagine clară, vă prezentăm ultimul top al celor mai ieftine apartamente din Sud, realizat de compania imobiliară Premier.

Top 3 cele mai ieftine apartamente vechi:

  1. 16.000 euro. An construcţie: 1975. Este vorba despre o garsonieră din cartierul Berceni, în zona Apărătorii Patriei. Apartamentul nemobilat se află la etajul trei al unui bloc din beton, cu patru niveluri. Locuinţa nu are prea multe îmbunătăţiri, dar este curată, pereţii sunt zugrăviţi cu vinarom, iar uşa este metalică. 
  2. 24.000 euro. Garsoniera confort 2 - an construcţie: 1970-1977.  Amplasată la etajul şase din zece într-un imobil civilizat situat în imediata vecinătate a Pieţii Sudului, garsoniera are o suprafaţă utilă de 24 mp. La capitolul îmbunătăţiri regăsim parchet, gresie, faianţă.
  3. 31.000 euro. Apartament de două camere semidecomandate - an construcţie: 1975. Apartamentul este situat la ultimul etaj al unui bloc cu zece niveluri, din zona Berceni-Luică, are 40 de metri pătraţi utili şi a fost renovat cu parchet, gresie, vinarom, faianţă, geamuri termopan, uşă metalică, contor apă şi contor căldură.

Top 3 cele mai ieftine apartamente noi

  1. 27.000 euro. Apartament decomandat - an construcţie 2011. Locuinţa, situată în zona Olteniţei, aproape de intrarea în Popeşti-Leordeni, are 27 mp - suprafaţă utilă, centrală proprie, parchet, gresie, faianţă, geamuri termopan, calorifere aluminiu, uşă metalică, contor apa, contor căldură, precum şi parcare proprie. Imobilul  are vedere mixtă şi acces stradal.
  2. 37.000 euro. Apartament cu două camere - an construcţie 2011, suprafaţă utilă 46 mp. Proiectul este situat în zona nouă a oraşului Popeşti-Leordeni şi este înconjurat de imobile cu regim mic de înălţime şi mari suprafeţe verzi. Dezvoltatorul a optat în exclusivitate pentru apartamente cu două camere, toate fiind accesibile inclusiv prin Prima Casă, iar beneficiarul final poate opta pentru personalizare.
  3. 40.000 euro. Apartament în vilă, două camere - an construcţie: 2010. Locuinţa din Berceni are 50 mp - suprafaţă utilă,  fiind situată la etajul unu al construcţiei cu patru niveluri.  Printre dotări se numără centrala proprie a apartamentului, parchet, gresie, faianţă, geamuri termopan, calorifere aluminiu, uşă metalică.

Top 3 cele mai ieftine vile

  1. 75.000 euro. Vila P+1 - An construcţie: 2011. Vila cu trei dormitoare, patru camere, se află în zona Berceni. Clădirea de 115 mp, suprafaţa utilă este amplasată pe un teren de 250 mp, ceea ce lasă loc unei curţi de 180 mp, în care este deja amenajată o parcare de două locuri.
  2. 79.000 euro. Vila P+1 - An construcţie: 2010. Livingul, cele două băi, trei dormitoare şi două terase sunt distribuite pe o suprafaţa utilă de 175 mp. Totalul terenului aflat la dispoziţia proprietarului este de 450 mp.
  3. 85.000 euro. Vila P+1 - an construcţie: 2011. Imobil individual situat la intrare în Popeşti - Leordeni, având un regim de înălţime de P+1, cu o suprafaţă utilă de 100 mp, dispuşi pe 220 mp de teren. La parter există un living, o bucătărie şi un grup sanitar. La etaj sunt trei dormitoare şi o baie. Imobilul se vinde la cheie.  

CITEŞTE ŞI: Top 10 - Cele mai bizare clădiri din lume

 

7 November 2011