Zona din jurul staţiei de metrou Aurel Vlaicu din Capitală a intrat puternic în radarele investitorilor, ultimele luni din 2012 înregistrând patru tranzacţii cu terenuri în această zona, în timp ce alte 2-3 tranzacţii sunt în stadiu foarte avansat al discuţiilor, potrivit consultanţilor Colliers Internaţional.

28855-teren_09_6ae2c90637.jpg„Terenurile care au rămas nevândute sunt de regulă cele care întâmpină probleme – sunt blocate de credite mari la bănci sau se confruntă cu o diferenţă foarte mare între preţul dorit de proprietar şi cel rezultat din calculele de fezabilitate ale potenţialilor cumpărători“, susţine Sînziana Oprea, Senior Associate în cadrul departamentului de terenuri al Colliers International România.

Terenurile poziţionate la Bulevardul Barbu Văcărescu, în proximitatea gurii de metrou, ideale pentru dezvoltarea proiectelor de birouri, au fost tranzacţionate la preţuri cuprinse între 750 şi 900 euro/mp, în timp ce un teren situat în plan secundar a fost achizionat cu scopul dezvoltării unui proiect rezidenţial la un preţ de circa 100 euro/mp.

Zona de nord, interesantă pentru birouri, s-a tranzactioant între 800 euro/mp şi 1.100 euro/mp, iar zona de sud – între 300 şi 350 euro/mp. De asemenea, în zona Floreasca, omul de afaceri Tasos Gkotsis a achiziţionat un teren de la Willbrook la preţul de 1.000 euro/mp. „Preţurile sunt în scădere faţă de 2011 şi prezenţa portofoliului bogat de opţiuni scoase la lichidare va deveni interesantă pentru anul următor“, precizează Flavius Pop, consultant în cadrul departamentului de investiţii al DTZ Echinox.

Ca tendinţă generală pe piaţa de terenuri în 2012, durata media de derulare şi închidere a unei tranzacţii a devenit strict dependentă de obţinerea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) sau, în unele cazuri, a autorizaţiei de construcţie.

„Dacă o tranzacţie în care terenul dispunea de PUZ şi autorizaţie de construcţie a fost finalizată în circa 2-3 săptămâni, au fost situaţii în care închiderea tranzacţiei a depins de obţinerea PUZ-ului, ceea ce a prelungit durata tranzacţiei până la aproape 18 luni. Din acest punct de vedere, 2012 a fost cel mai problematic, instabil şi imprevizibil an de până acum, dat fiind că schimbările din plan politic au dat peste cap calendarul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, amânând cu mai mult de jumătate de an închiderea multor tranzacţii”, explică reprezentanţii Colliers.

 

Sursa

3 January 2013