Tot mai mulţi investitori apelează la facilitatea fiscală oferită de stat pentru a reuşi să vândă locuinţele din portofoliu, în condiţiile în care piaţa este blocată.

Românii se arată interesaţi de posibilitatea de a cumpăra un apartament care să respecte criteriile stipulate în Ordonanţa de Urgenţă nr. 200/2008. Conform acestui act normativ, cota redusă de TVA se aplică locuinţelor care au o supra­faţă utilă de cel mult 120 de metri pătraţi, fără anexele gospodăreşti, iar valoarea totală să nu depăşească 380.000 de lei.

TVA-ul de 5% ieftineşte locuinţeleLocuinţa trebuie să fie finisată astfel încât cumpărătorul să se poată muta imediat. Pe de altă parte, cumpărătorul trebuie să nu mai fi beneficiat până acum de cota de 5% pentru achiziţionarea unei locuinţe. Specialiştii spun că această măsu­ră a generat interes în rândul cum­pă­rătorilor.

„În acest an am avut per­soane care au venit şi s-au interesat de apartamente care să intre în categoria celor la care se aplică această măsură.

Dacă un apartament cu două camere situat la etajul 18 costa 140.228 de euro (117.889 de euro + TVA 19%), preţul actual ajunge la 95.000 de euro, care include şi TVA de 5%. Un apartament cu două camere situat la etajul al doilea, care costa 118.863 de euro (99.884,89 + TVA 19%), acum se vinde cu 95.000 de euro, cu TVA de 5% inclus. S-au anunţat reduceri de preţ de până la 30.000 de euro şi la apartamentele cu trei camere.

Şi compania QCM, care dezvoltă ansamblul imobiliar Buftea lake residence, a anunţat că în prezent sunt disponibile 11 apartamente cu două şi trei camere care pot fi achiziţionate cu cota redusă de 5%. Fiecare apartament va avea un preţ unic de 93.007 euro, cu loc de parcare inclus. Dez­voltatorul a anunţat şi că cei care nu vor să facă un credit la bancă pot plăti rate direct la cel de la care cumpără locuinţa. După achi­tarea rezervării de 5.000 de euro se plăteşte un avans de 45%, urmând ca, în următorii zece ani, cumpă­rătorii să plătească rate direct proprietarului. Trebuie spus că preţu­rile sunt şi cu 50% mai mici decât în momentul în care a fost lansat proiectul.

Sursa

2 February 2009