Din cupola imobilului din Piaţa Unirii au răsărit, peste noapte, stâlpii de rezistenţă ai unei viitoare clădiri pe cât de controversată, pe atât de misterioasă. Proiectul aparţine fostului fotbalist Aurel Munteanu, unul dintre milionarii din TOP Forbes 500 Miliardari.

24226-4.jpgCunoscută sub numele de Magazinul Kilometrul 0, uriaşa hală din spatele magazinului Unirea a fost lăsată în paragină mai bine de 20 de ani, însă a intrat în atenţia publică atunci când, pe acoperişul imobilului, au fost înălţate mai multe armături care vor constitui stâlpii de susţinere ai unei viitoare construcţii.

De câteva săptămâni, muncitorii lucrează la demolarea cupolei fostului Circ al Foamei, după ce, anul trecut, au fost demarate lucrările de reamenajare interioară a imobilului.

Muncitorii: construim un mall

Cu toate că zarva construcţiei a ridicat semne de întrebare în rândul locatarilor din Piaţa Unirii şi nu numai, edilii nu pot da un răspuns referitor la transformarea vechiului magazin. Pe şantierul-fantomă nu există vreo informaţie despre numele firmei constructoare sau despre vreo autorizaţie de construcţie. Întrebat ce va lua locul fostului Circ al Foamei, un muncitor a spus că se lucrează la un mall.

Totodată, patronul unui renumit club din nordul Capitalei a declarat, sub protecţia anonimatului, că a încercat, în urmă cu câteva luni, să cumpere un spaţiu în interiorul clădirii pentru a deschide un nou local. Răspunsul pe care l-a primit de la directorul companiei constructoare, Minerva S.A, a fost că nicio încăpere nu este de vânzare, pentru că hala se va transforma în mall, în următorii doi ani.

Minerva S.A. îl are ca acţionar majoritar pe fostul fotbalist Aurel Munteanu, unul dintre milionarii sibieni. Reporterii „Adevărul“ au încercat să-i contacteze pe reprezentanţii companiei, timp de mai multe luni, însă aceştia au refuzat să răspundă.

Clădirea, vândută pe mărunţiş

Firma a intra în posesia terenului, după ce a plătit către stat, în 2005, o sumă suspect de mică, 15.000 de euro, deşi potenţialul comercial şi imobiliar al zonei era de o mie de ori mai mare. Tranzacţia a fost declarată ilegală de către Curtea de Apel Bucureşti, în 2009, după ce o expertiză specializată a stabilit că preţul real al terenului era, la acea dată, de 15 milioane de euro. Prejudiciul adus statului, fostul proprietar, nu a fost recuperat nici până în prezent.

Şantierul din Unirii a atras şi atenţia ONG-urilor. Din cauza amplasamentului ultracentral şi a apropierii de monumente istorice, lucrările necesită aprobări speciale din partea Ministerului Culturii şi al Protecţiei Mediului. ,,Legal, nu au voie să construiască un asemenea edificiu, pentru că, la mai puţin de 100 de metri se află monumente istorice“, a declarat Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul.

Imobilul se află la o aruncătură de băţ de Cartierul Evreiesc, care se mândreşte cu numeroase monumente istorice, cel mai important fiind Sinagoga Mare, veche de 166 de ani. Organizaţiile „verzi“ s-au arătat îngrijorate de supraaglomerarea traficului din centru.

„Acest proiect necesită un aviz de mediu special, deoarece se construieşte într-o zonă deja aglomerată“, a explicat Dan Trifu, preşedintele Eco-Civica.

Problema construcţiei devine cu atât mai suspectă cu cât nu există niciun Plan Urbanistic Zonal (PUZ) care să ateste legalitatea şantierului. Arhitectul-şef al sectorului 3, ştefan Dumitraşcu, a declarat că „sigura aprobare pe care firma a primit-o este de a reabilita clădirea deja existentă“. El a adăugat că „dacă s-au apucat să construiască ceva, este de competenţa Primăriei Municipiului Bucureşti“.

De partea cealaltă, Gheorghe Pătraşcu, arhitectul-şef al oraşului, susţine că nu Primăria Capitalei trebuie să aprobe un PUZ  la Circul Foamei, ci administraţia sectorului 3.

Societatea Minerva SA este condusă de omul de afaceri Aurel Munteanu, cel mai bogat sibian din TOP Forbes 500 Miliardari. Afaceristul a fost fotbalist la FC Inter Sibiu şi Sportul Stundeţesc în anii 80’ şi a devenit miliardar prin afaceri comerciale şi turistice.

Munteanu deţine Magazinul Victoria şi Halele Unirea din Bucureşti, Hotelul Împăratul Romanilor şi centrul comercial Dumbrava din Sibiu, dar şi alte peste 400 de spaţii comerciale aflate în restul ţării.

 

Sursa

5 April 2012