Compania Avantia, grup imobiliar cu capital integral spaniol care deţine peste 140.000 de metri pătraţi de terenuri în diferite zone din Bucureşti, anunţă primul său proiect imobiliar de pe piaţa locală, Avantia 1 Decembrie.

Un grup spaniol lansează astăzi primul său proiect în RomâniaSpaniolii şi-au propus să testeze singuri piaţa, acest prim ansamblu fiind de dimensiune redusă.

În Avantia 1 Decembrie sunt scoase la vânzare 110 locuinţe (garsoniere şi apartamente de 2, 3 şi 4 camere), developerul oferind mai multe facilităţi de achiziţie, printre care şi un sistem de finanţare directă, fără ipotecă, cu avans zero, pentru faza de achiziţie off plan.

Parterul clădirii va fi rezervat pentru spaţii comerciale.

Ansamblul rezidenţial Avantia 1 Decembrie este situat în cartierul Titan, la intersecţia Străzii Liviu Rebreanu cu Bulevardul 1 Decembrie 1918, în apropierea Lacului Titan şi la 100 de metri de hipermarketul Auchan. Proiectul se va ridica pe un teren de 1.300 m2, în timp ce suprafaţa construită va depăşi 11.000 m2.

Compania are planuri pe termen lung pentru piaţa din România, intenţionând să dezvolte peste 650.000 de metri pătraţi de spaţii rezidenţiale, de birouri şi comerciale pe terenurile deţinute, potrivit reprezentanţilor firmei.

Acţionarul majoritar al Avantia, cu 35% din acţiuni, este Grupul Peyber, unul dintre liderii pieţei construcţiilor şi dezvoltărilor imobiliare din Spania.

Pe termen scurt, compania intenţionează să lanseze pe piaţă un al doilea proiect rezidenţial, în zona Obor, dar şi o clădire de birouri.

Forţa financiară a companiei ne plasează într-o poziţie privilegiată pe o piaţă care este în mare parte deja dependentă de finanţarea externă, pe care asistăm la tot mai multe proiecte amânate din cauza blocării accesului la creditare. Cu terenurile deţinute integral, cu fonduri suplimentare şi fără alte datorii, ne bucurăm de o bonitate foarte bună pentru obţinerea fondurilor necesare dezvoltărilor propriu zise şi ne permitem să oferim finanţare proprie clienţilor noştri", a declarat Juan Francisco Diaz, general manager Avantia.

23 April 2009