Un teren de pe Şoseaua Fundeni, de 45.000 de metri pătraţi, este scos la licitaţie pornind de la 11,47 milioane de euro, proprietarul acestuia, firma Downtown International, deţinută de compania islandeză Askar Capital, care anunţa investiţii de 500 milioane de euro în România, fiind în insolvenţă.

22510-146188maxim.jpgTerenul este alcătuit din nouă loturi în suprafaţă de 5.000 metri pătraţi ce se vând în bloc ca o suprafaţă de teren unitară de 45.000 metri pătraţi, potrivit Mediafax. Vânzătorul, firma de insolvenţă Fineco Insolvency, nu va accepta oferte pentru parcele sau loturi de teren individuale. Askar Capital a achiziţionat terenul în 2007, prin intermediul Downtown International, în vederea dezvoltării unui proiect imobiliar, fondurile necesare fiind asigurate din surse proprii, dar şi dintr-un credit de la BCR. Compania, cu acţionari islandezi, a anunţat în 2007 că vrea să investească în România 500 de milioane de euro pentru dezvoltarea mai multor proiecte imobiliare, dintre care cel mai mare ar fi necesitat fonduri de 340 de milioane de euro. Askar Capital viza investiţii imobiliare pe segmentul rezidenţial, birouri şi retail, iar într-o etapă ulterioară şi pe cel industrial. Askar Capital intenţiona să investească atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe, însă până în prezent nu a finalizat niciun proiect pe piaţa locală.

Potrivit planului de reorganizare a companiei, BCR avea de recuperat 15,065 milioane de euro de la firma Downtown International, creanţe vândute însă firmei de colectare a creanţelor Suport Colect. Totodată, Askar Capital a fost înscrisă în tabelul creditorilor cu o datorie de 15,7 milioane de euro.


Sursa

7 December 2011