Pasajul Basarab e gata. Şoferii au putut testa calitatea lucrării de duminică dimineaţă. Şi tot de ieri tramvaiele liniei 34 circulă pe pasajul Basarab. Inspectoratul de Stat în Construcţii a ameninţat însă că va amenda Primăria Generală pentru "grabă".

19326-10_10_79e12f094d.jpg"Odată cu introducerea în exploatare a Pasajului Basarab, începând cu data de 19 iunie 2011, linia 34 va funcţiona pe traseul actual între Calea Vitan şi Banu Manta, apoi pe un traseu prelungit pe Şos. Nicolae Titulescu, Pasajul Basarab, Şos. Orhideelor, Bd. G-ral Vasile Milea, Bd. Timişoara, Cal. 13 Septembrie, Bd. Ghencea, până la terminalul Ghencea", precizează reprezentanţii RATB, citaţi de NewsIn.

Sâmbătă, începând cu ora 10.00, pasajul a fost deschis pentru vizitare, bucureştenii având astfel ocazia să admire investiţia în calitate de pietoni, la iniţiativa primarului general Sorin Oprescu. Edilul a spus că îi va lăsa pe bucureşteni să se plimbe pe pasaj, timp de o zi, pentru că "una e să-l vadă de la depărtare şi alta e să meargă pe el".

"Pasajul este gata! Am în mână procesul verbal de predare-primire (...). Este semnat, e oficial, este rezultatul constatărilor făcute de toţi cei ceruţi de lege. Veniţi să vedeţi singuri cum arată pasajul, pentru că el nu este al meu sau al politicienilor, ci este al bucureştenilor", a spus primarul general, cu referire la rezultatele favorabile ale ultimelor teste de rezistenţă la care a fost supus pasajul.

Edilul şef a spus că Pasajul Basarab văzut din avion seamănă cu "o minune" şi a precizat că nu există termen de comparaţie pentru această lucrare, fiind una dintre cele mai mari din Europa.

Obiectivul de infrastructură Basarab include, practic, trei tipuri de structuri diferite, fiind un ansamblu de pasaje, poduri şi pasarele.

Construit pentru a fluidiza traficul, pasajul suprateran Basarab face legătura între bulevardul Nicolae Titulescu, în apropierea Gării de Nord, şi bulevardul Vasile Milea, existând şi bretele de legătură cu Şoseaua Grozăveşti.

Basarab este cel mai lung pasaj rutier din Bucureşti, cu o lungime de 1,9 kilometri, şi cel mai mare punct intermodal din România. Viaductul principal al pasajului are o lungime totală de 1450 m - din care 117 m Podul pe Arce peste râul Dâmboviţa, respectiv 340 m Podul Hobanat peste zona Garii de Nord cu bretele de acces la pasaj de 1125 m lungime şi rampe de acces de 1250 m.

Citeşte şi Pasajul Basarab nu este gata. Mai sunt necesare finisaje şi lucrări la unele instalaţii

20 June 2011