Locuinţe nefinisate - a fost şi este una dintre găselniţele dezvoltatorilor pentru a-şi vinde unităţile rămase pe stoc. Fie că e vorba de apartamente sau vile, românii încă preferă varianta locuinţelor nefinisate pentru că le amenajează după bunul plac. Alţii însă, nu vor bătaie de cap şi cumpără la cheie.

Dezvoltatorul Adama oferă posibilitatea celor interesaţi să achiziţioneze locuinţe nefinisate la preţuri cu 3.000 de euro mai mici, faţă de cele finisate.

Astfel, pentru un apartament cu două camere finisat din proiectul Evocasa Orizont din Ploieşti, preţul este de 61.000 de euro la care se adaugă TVA de 5%, în timp ce pentru unul nefinisat, tariful este de 58.000 de euro plus TVA de 5%.

„Această variantă este mai puţin populară faţă de cea cu finisaje. Ponderea unităţilor fără finisaje este mica în volumul vânzărilor, pentru că nivelul finisajelor versus preţ pe care îl oferim îl face pe client să ia decizia de a le achiziţiona complet finisate.

În plus, nu au nevoie de bătaia de cap pe care ţi-o aduce căutarea, angajarea şi supravegherea unei echipe de meseriaşi", a declarat pentru Money.ro, Alina Necula, directorul de marketing al companiei.

Lansat la începutul lunii mai, în patru variante de lucrări în regie proprie de dezvoltatorul Impact, programul Do It Yourself, presupune reducerea preţului de achiziţie cu 10 şi 40% în proiectul Greenfield. Clienţii Impact însă preferă varianta în care să se implice cât mai puţin.

„În general, clienţii merg pe principiul să-şi facă singuri anumite lucrări, dar să nu lucreze foarte mult. Preferă mai mult varianta în care pot face singuri finisajele, ce implică mai puţini oameni şi costuri mai mici şi realizează aceste lucrări după cum doresc" a declarat pentru Money.ro, Carmen Săndulescu, directorul financiar al Impact.


Sursa

27 July 2010