Anul acesta, bancile au acordat populaţiei de trei ori mai multe credite care prezintă riscuri. Împrumuturile cu probleme s-au triplat, de la 2,17% în martie 2008, la 6,03% la sfârşitul primului trimestru al acestui an, a spus, joi, directorul direcţiei de supraveghere din cadrul BNR, Nicolae Cinteză.

Unele banci au datornici aproape de 20% din totalul clientilor"Am atras atenţia asupra acestui aspect încă din toamna anului trecut, iar tendinţa îngrijorătoare s-a menţinut până în prezent", a spus Cinteză.

Acesta a precizat că majoritatea restanţelor înregistrate până la sfârşitul lui martie erau pentru credite mai mici de 20.000 de lei.

"Cu toate acestea, în luna martie, restanţele la creditele mai mici de 20.000 lei au început să scadă, dar pentru cele mai mari de 20.000 lei, restanţele au avut un ritm alert de creştere, ceea ce este îngrijorător, pentru că majoritatea sunt credite imobiliare în valută", a mai spus Cinteză.

În ultimul an, ponderea creditelor cu restanţe de cel puţin o zi în totalul împrumuturilor acordate populaţiei, a crescut de la 6,8% în martie 2008 la 13,3% în februarie 2009.

 "Restanţele cresc din ce în ce mai puternic. La unele bănci nivelul era de 17-18% , ceea ce ne-a obligat să luăm unele măsuri pentru băncile respective", a mai spus Cinteză, fără să dea detalii asupra acestor măsuri.

Directorul direcţiei de supraveghere din cadrul Bancii Nationale a declarat că, în perioada următoare, BNR va face unele verificări în privinţa constituirii provizioanelor de către bănci, după ce a observat că "băncile au găsit ceva metode de a se abate de la legislaţie ".

1 May 2009