Centrele comerciale cu o suprafaţă mai mare de 300 mp nu mai au ce căuta în peisajul din Ungaria. Nu este o glumă, ci este ultima propunere votată de guvernul maghiar, pentru a impulsiona retailul local. Legea va intra în vigoare din prima zi a lui 2012.

21952-budapesta.jpgPoliticienii din Ungaria discută încă din vară despre o interzicere temporară a construcţiei de centre comerciale, ca măsură de salvare a retailului local. Explicaţia oficialităţilor este părtinitoare: corporaţiile internaţionale deţin 69% din cifra de afaceri a retail-ului naţional, pe când  afacerile mai mici deţin numai 31% din piaţă.

„Scopul acestei legi este de a schimba în bine structura retail-ului", a declarat Andras Giro-Szasz, purtător de cuvânt al guvernului, citat de The Wall Street Journal.

Noua lege va intra în vigoare la începutul anului viitor şi se va încheia la sfârşitul lui 2014, conform purtătorului de cuvânt al guvernului. Autorităţile susţin că se pot face excepţii, dar numai după ce un comitet din cadrul Ministerului Economiei analizează planurile de investiţie şi oferă o aprobare.

Dezvoltatorii imobiliari nu susţin propunerea

Bineînţeles că proprietarii de galerii comerciale şi dezvoltatorii imobiliari se opun acestei iniţiative. Investitorii declară că este o lege fără noimă, care nu va face decât să aducă şi mai mulţi şomeri, mai ales în sectorul construcţiilor.

„Un centru comercial creează, în medie, 1.000 de locuri de muncă, în timp ce un hipermarket angajează între 400 şi 500 de oameni", a declarat Gergely Arendas, liderul asociaţiei dezvoltatorilor imobiliari, înainte ca legea să fie votată.  

Chiar şi între specialiştii din sectorul imobiliar există discuţii în contradictoriu cu privire la construcţia unor noi centre comerciale imense. În Budapesta deja există numeroase mall-uri, aşa că se pune întrebarea dacă mai este nevoie de unele noi. De asemenea, o altă întrebare fără răspuns este dacă este rentabilă construcţia unor mari galerii comerciale şi în orăşelele mai mici, unde este mult mai redus traficul.

Segmentul imobiliar din Ungaria nu şi-a revenit nici acum după criza provocată de Lehman Brothers. Conform informaţiilor publicate de institutul maghiar de statistică, piaţa imobiliară a înregistrat o scădere de peste 12% în ultimul an (între august 2010 şi august 2011).

 

CITEŞTE ŞI: Carrefour va deschide un hipermarket în Mega Mall-ul de lângă Arena Naţională

15 November 2011