Anul 2012 va aduce creşteri pe piaţa imobiliară din România. Valoarea tranzacţiilor imobiliare va creşte cu până la 10%, la 500-550 milioane de euro. Această creştereva veni ca urmare a lichidării de către bănci a activelor neperformante, care ar putea totaliza 300 milioane euro, potrivit datelor furnizate agenţiei Mediafax de compania imobiliară DTZ Echinox.

22799-grafic-crestere-taxe.jpgPentru 2012 anticipăm o creştere moderată a volumului tranzacţiilor imobiliare până la 500-550 de milioane de euro, reprezentând un avans de 10% de la estimarea noastră pentru 2011. Estimarea se bazează pe ceea ce vor scoate băncile la lichidare în efortul lor de a se recapitaliza.", a declarat Cristian Ustinescu, director de investiţii la DTZ Echinox.

El estimează că din cele câteva miliarde de euro cât cumulează împrumuturile cu garanţii imobiliare cel puţin 300 de milioane de euro vor veni din astfel de lichidări.

Estimăm că diferenţa până la 500-550 de milioane se va concretiza în tranzacţii tipice şi cele alternative, precum agricultură, păduri şi proiecte de energie verde", a mai spus pentru Mediafax Ustinescu.

DTZ menţine estimarea privind valoarea tranzacţiilor imobiliare din acest an la aproximativ 500 milioane de euro.

În primele trei trimestre din acest an, potrivit DTZ, au fost încheiate tranzacţii imobiliare în valoare de 273,6 milioane de euro, reprezentând o creştere cu 46% faţă de acelaşi interval din 2010.

În perioada analizată, proiectele mixte au atras cele mai mari fonduri, respectiv 66% din volumul total, acestea fiind urmate de sectorul rezidenţial, cu 20%.

Piaţa de retail în 2011

Sectorul de retail a atras 7,9% din valoarea tranzacţiilor, care au inclus două centre comerciale, o galerie comercială şi o unitate de bricolaj, cumulând 21,5 milioane de euro.

De asemenea, în 2011 au fost încheiate două mari tranzacţii reprezentând preluări de portofolii. Prima a fost achiziţia Europolis de către CA Immo, care a preluat clădirile de birouri Europe House, Europolis Park Bucharest I & II şi River Place. Aceasta a fost urmată de cumpărarea de către Immofinanz a portofoliului dezvoltatorului Adama. Grupul austriac a achiziţionat 69,22% din acţiunile Adama Holding Public pentru 42,43 milioane de euro. Portofoliul Adama include circa 1.500 de apartamente finalizate şi zece proiecte în curs de planificare sau în diferite stadii de construcţie.

CA Immo şi Immofinanz au devenit astfel printre cei mai activi investitori imobiliari din România.

În afara acestor două tranzacţii mari au mai fost încheiate preluări de dimensiuni mai mici. Randamentele au rămas relativ stabile faţă de anul trecut, situându-se la 8% la spaţiile de birouri, la 8,5% la retail şi la 10% pentru proiectele logistice.

CITEŞTE ŞI: Valoarea apartamentelor tinde să se stabilizeze. Vezi harta celor mai mici preţuri din Bucureşti


29 December 2011