Tarifele sociale la energie nu vor mai fi eliminate, potrivit unei noi înţelegeri cu Fondul Monetar Internaţional. Totodată, s-a stabilit ca ajutorul de încălzire a locuinţei să fie majorat în luna noiembrie, pentru protejarea consumatorilor vulnerabili, a declarat Liviu Voinea, ministrul delegat pentru Buget.

30339-00001163_bani_caldura.jpgO măsură care fusese negociată de guvernul anterior, de Guvernul Boc, nu mai este aplicată în urma renegocierii cu partenerii internaţionali, şi anume eliminarea tarifelor sociale. Tarifele sociale nu se mai elimină, ele trebuiau eliminate la 1 aprilie, nu se elimină, face parte din ceea ce am negociat cu partenerii noştri internaţionali, deci o altă măsură care protejează consumatorii vulnerabili”, a spus Liviu Voinea, la sediul Guvernului.

De asemenea, el a anunţat că ajutorul pentru încălzire va fi majorat în luna noiembrie, dar nu a precizat cu cât va creşte, întrucât acest nivel nu a fost încă stabilit.

CITEȘTE ȘI: Sistemele alternative de încălzire a locuinţei scad puternic facturile, dar sunt neglijate din cauza investiţiei iniţiale

 

16 May 2013