Evaluatorii apreciază că şi 2010 va fi un an de foc pentru jucătorii din piaţa imobiliară. Preţurile locuinţelor vor continua să scadă, pe fondul unor tranzacţii puţine, ne-a declarat într-un interviu Adrian Crivii, directorul companiei de evaluare şi consultanţă Darian.

Despre piaţa imobiliară

Cum apreciaţi piaţa imobiliară în acest moment?
Este în stagnare. Toată lumea aşteaptă un reviriment. Tendinţa de scădere o să continue şi în acest an până la sfârşit, destul de accentuat.

La ce vă referiţi când spuneţi scădere?
O să scadă şi numărul de tranzacţii, din cauza scăderii puterii de cumpărare. Vor scădea şi preţurile, în special în cazul locuinţelor vechi.

Despre piaţa de evaluare

Dar piaţa de evaluare cum arată?
În scădere evidentă faţă de 2007-2008 când a fost un vârf, 2009 a fost în scădere cu aproximativ 20-25%.

Este un procent mare?
Destul de mare pentru o piaţă care oricum nu este foarte mare.

Cum vor evolua lucrurile în această zonă?

Cred că şi piaţa evaluărilor va suferi nişte schimbări după această criză, probabil vor apărea nişte cerinţe mai mari şi nişte consolidări pe această piaţă, mă refer la firmele de evaluare. În anul acesta va fi o stagnare, nu o să mai fie o scădere atât de accentuată în sensul că cele mai multe evaluări în România, cel puţin ca număr se fac pe piaţa evaluărilor pentru bănci.

Pe piaţa imobiliară cele mai multe evaluări se fac încă pe piaţa rezidenţială, sunt în continuare şi evaluări pentru proprietăţi de tip comercial, industrial, dar piaţa este puţin îngheţată în această zonă.

Cât de tare a afectat criza piaţa de evaluare?

A afectat-o în două moduri. Unul, a scăzut numărul de evaluări şi doi, au scăzut veniturile, deşi niciodată nu au fost venituri foarte mari, clienţii nu mai sunt dispuşi să plătească sume foarte mari pe evaluare şi din cauza inflaţiei de evaluatori.

Dar în viitor se vor schimba lucrurile sau odată atins acest nivel se va menţine?

Sunt două aspecte, dacă ne referim la evaluările pentru bănci, sunt convins că trendul o să continue, în sensul că veniturile vor fi tot aşa foarte mici, chiar şi atunci când o să-şi revină piaţa şi vor fi mai multe evaluări. În schimb, pe piaţa consultanţei în evaluare, şi aici mă refer la consultanţă pentru fuziuni, achiziţii, evaluări de afaceri, piaţa o să fie şi mai consistentă şi o să ofere venituri corespunzătoare calificării evaluatorilor.

Se fac şi evaluări de business?

Da, piaţa evaluărilor este mult mai mare, cuprinde toate tipurile de evaluări. Evaluări de afaceri, de listare, de pe pieţele de capital, evaluare pentru raportări financiare, evaluări pentru fuziuni, achiziţii, deci nu putem vorbi de piaţă în zona exclusiv bancară.

Care sunt cele mai cerute evaluări pe segmentul de business?

Cred că în ultimii doi-trei ani cele mai dese sunt evaluările de listare de pe pieţele de capital, societăţile care doresc să se transforme în societăţi închise conform ordinelor C.N.V.M. (Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare) trebuie să facă un raport de evaluare pentru a recompensa acţionarii minoritari.

Să vorbim un pic despre compania de evaluare Darian

Darian este o companie care anul acesta împlineşte 20 de ani de activitate, din care 17 ani pe piaţa evaluărilor, lucrând exclusiv în evaluare, nu avem alt obiect de activitate, în schimb facem toate tipurile de evaluări, de la proprietăţi imobiliare până la evaluări de afaceri.


Cât de greu este să fii o companie de evaluare pe vremuri de criză?

Destul de greu. Dar noi avem o experienţă de 20 de ani în spate. Noi am mai trecut prin crize, probabil mai mari chiar dacă nu erau atât de profunde în societate. Şi în anii '97-'98 a fost o criză teribilă în România şi era foarte greu să supravieţuieşti ca o companie de evaluare, atunci fiind şi o companie mai mică, acum suntem o companie mare, cunoscută, implicată în toate tipurile de evaluări.

Planuri de viitor

Să discutăm şi despre blogul dvs pe care Imopedia.ro îl va găzdui

Consider că este important ca în orice perioadă, dar cu atât mai mult în această perioadă de criză consultanţii şi jucătorii importanţi să comunice şi să fie transparenţi. Transparenţa duce la creşerea încrederii clienţilor şi la dezvoltarea pieţei imobiliare care este în proces de maturizare în România. Dacă ne referim la piaţa imobiliară, atac foarte multe probleme ale pieţei imobiliare în articolele de pe blog.

Ce vor găsi cititorii pe blogul dvs?

Informaţii de actualitate. În general atac subiecte care au relevanţă asupra evaluării, asupra valorii proprietăţilor, valorii afacerilor, subiecte de interes în zona evaluării şi analize economice.

De ce aţi ales această formă de comunicare?

Fiindcă este o formă modernă şi am rămas surprins de cât de interesat este publicul de această formă de comunicare şi de informaţiile, ideile pe care le conţine blogul.





18 May 2010