În imobiliare e ca în turism, priveliştea face toţi banii. Spre exemplu, dacă pe litoral se vrea vedere la mare, pe piaţa imobiliară din zona 13 Septembrie se caută vederea la Marriot. Cine îşi permite şi vrea să dea cu ochii de luxosul hotel ori de câte ori priveşte pe geam, plăteşte.

"13 Septembrie este împărţită în mai multe zone: 13 Septembrie-Marriot care este considerată zona de lux a acestui cartier, apoi este 13 Septembrie-Panduri care se duce până la intersecţia cu Trafic Greu, după care începe zona 13 Septembrie-Sebastian.

Preţurile exact în această ordine şi sunt. Cele mai scumpe apartamente sunt la Marriot, iar cele mai ieftine spre Sebastian. Dacă mergem de la Marriot până la Sebastian, spre parcul de la Sebastian diferenţa este de 50%," susţine  Anca Ghiţă, Director al companiei General Service 2000.

Un apartament cu două camere din zona Marriot sare de 100.000 de euro. Pe măsură ce ne îndepărtăm de hotelul de cinci stele, preţurile scad. În zona Panduri, două camere pot fi achiziţionate şi cu 80.000 de euro, iar dacă mergem şi mai departe, spre Sebastian, putem cumpăra chiar cu "Prima Casă".

"Aici (n.r. 13 Septembrie-Sebastian) de la începutul crizei, preţurile au scăzut cu circa 50%. Două camere în Sebastian sunt undeva către 65.000 de euro şi acest lucru este datorat faptului că blocurile sunt construite între '88-'90, suprafeţele sunt mari, iar apartamentele au destul de multe îmbunătăţiri", este de părere Angelo Ciucă, director al companiei Neoland.

Apartamentele cu trei camere fac parte din segmentul de lux, spun agenţii imobiliari. O astfel de locuinţă ajunge la 180.000 de euro şi se şi vinde.

"În zona 13 Septembrie preţurile au avut o tendinţă de scădere. Este o zonă de lux, destinată în primul rând oamenilor de afaceri, în zonă sunt foarte multe sedii de firme sau birouri de protocol.

Locuinţele sunt destul de rare, astfel încât peţul cerut permite şi obţinerea lui. Tranzacţiile sunt destul de puţine în aceste zone pentru că sunt puţine blocuri ", spune Anca Ghiţă.

 

 "Având în vedere zona deosebit de bună, centrală, situată în imediata apropiere a Palatului Parlamentului, a hotelului Marriot, foarte aproape de Cotroceni putem spune că aici preţurile au avut o evoluţie bună pentru piaţa imobiliară, în sensul că după ce criza s-a produs preţurile s-au corectat cu un 40%.

Nu foarte mult faţă de alte zone. In scurt timp, apreciez şase-nouă luni,  preţurile s-au stabilizat şi chiar putem spune că se înregistează creşteri într-o anumită parte a zonei" adaugă Angelo Ciucă.

Chiar dacă este o zonă râvnită de mulţi, cumpărătorii analizează atent oferta şi negociază zdravăn.

"De obicei, cererea se întâlneşte cu oferta undeva pe la un 20-25% sub preţul solicitat de proprietar," apreciază Angelo Ciucă.

Ansambluri rezidenţiale noi nu sunt în zonă... încă.

"Speranţe de viitor ar putea fi undeva în continuarea Soselei Panduri, pe Tudor Vladimirescu, aici mai sunt terenuri de vânzare şi s-ar putea dezvolta anumite cartiere rezidenţiale. Zona e clar destinată construcţiilor rezidenţiale. Metrul pătrat de teren variază intre 600 de euro si 1.300-1.500 euro, depinde de ceea ce este pe teren şi ce este în zonă, ce permite certificatul de urbanism. Vânzările nu prea merg. Noi nu am vândut niciun teren de un an şi jumătate-doi", declară Anca Ghiţă.

Cel mai bine merg închirierile.

"Sunt foarte multe firme în zonă, aşa că este un segment destul de constant faţă de 2007, mă refer la evoluţia preţurilor. Două camere variază între 350-500 de euro pe lună, în funcţie de locatie. Dacă este stradal, ideal pentru un birou tinde către preţul maxim. Trei camere sunt cam 500 - 700 de euro pe lună. Dacă mergem către Marriot, preţurile sunt cu totul altele. Dacă are vedere către hotel, un apartament cu trei camere poate ajunge şi la o mie de euro pe lună", spune Anca Ghiţă.

"Piaţa închirierilor a luat amploare, ţinând cont că vânzările nu se mai fac ca în anii trecuţi. Cei care nu au reuşit să vândă işi scot apartamentele la închiriere până se va mai redresa situaţia. Multe companii s-au relocat în această zonă, preţurile fiind mult mai bune decât în partea de nord a Bucureştiului", completează Angelo Ciucă.

Şi în această zonă traficul este o problemă. Nu exista nici linie de metrou.

"Eu nu aş considera metroul un dezavantaj al acestui cartier, oamenii care cumpără în acest cartier nu au nevoie de metrou" apreciază Anca Ghiţă.


Avantajele zonei 13 Septembrie, potrivit agenţilor imobiliari:

  • Construcţii după '90
  • Apartamente spaţioase, permit recompartimentarea
  • Foarte aproape de centru


Dezavantajele zonei 13 Septembrie, potrivit agenţilor imobiliari:

  • Trafic aglomerat


Oferte imobiliare in 13 Septembrie:

Oportunitatile zonei 13 Septembrie:-  click AICI

 Alte oferte din 13 Septembrie:

  • Oferta de apartamente din 13 Septembrie - vanzari | inchirieri
  • Oferta de case/vile din 13 Septembrie - vanzari | inchirieri
  • Oferta de birouri din 13 Septembrie - vanzari | inchirieri
  • Oferta de spatii comerciale din 13 Septembrie - vanzari | inchirieri
  • Oferta de terenuri din 13 Septembrie - vanzari

     






  • 15 September 2009